2 mai 2024, 14:50

5 locuri în care să mergi în vara anului 2023

Dacă încă nu ți-ai stabilit următoarea destinație pentru viitorul tău concediu și ești în căutarea locului ideal, mai jos găsești o listă cu 5 locuri pe care trebuie să le vizitezi în vara anului 2023. Locurile prezentate mai jos pot fi vizitate indiferent de bugetul de care dispui pentru următoarea ta vacanță. Planificarea concediului din timp reprezintă un cost mai scăzut, deoarece prețul biletelor de avion va fi mai redus, precum și ofertele de cazare vor fi mai variate și mai ieftine.

Iată cele 5 locuri pe care le poți vizita în vara anului 2023!

  1. Nisipurile de aur, Bulgaria

Bulgaria este în continuare o destinație accesibilă și recunoscută pentru hotelurile all inclusive. Stațiunea Nisipurile de aur este situată la numai 17 km de orașul Varna și este renumită pentru peisajele deosebite, prețurile rezonabile și condițiile bune de cazare. Dacă ești adeptul bucătăriei balcanice, Bulgaria vine în întâmpinarea ta cu diferite feluri de mâncare, dar și unele pe care le vei recunoaște datorită similitudinii cu bucătăria românească.

  1. Dubrovnik, Croația

Fie ca ești fan al serialului Game of Thrones sau vrei să ai un sejur la Marea Adriatică, Dubrovnik poate fi o destinație potrivită pentru toate vârstele. Este un oraș plin de istorie, fiind considerat și “perla Adriaticii” îți va oferi nenumărate atracții de care îți vei aduce mereu aminte cu plăcere.

  1. Antalya, Turcia

Încă din cele mai vechi timpuri, Turcia, a fost una dintre destinațiile preferate ale turiștilor din Europa, dar nu numai. Un sejur în Antalya îți poate satisface toate așteptările pe care le ai de la un concediu la mare. Recunoscută  pentru resorturile de lux, mâncărurile delicioase și petrecerile de neuitat, Antalya se află în topul destinațiilor turistice alese de români în fiecare an.

  1. Cinque Terre, Italia

Cinque Terrre este alcătuit din cinci sate care reprezintă un parc național vizitat anual de milioane de turiști. Dacă ești atras de clădirile colorate, de peisajele pitorești sau vrei să savurezi un gelato pe o plajă sălbatică acest loc te va satisface din toate punctele de vedere. Trebuie să ai în vedere faptul că din cauza unui flux ridicat de turiști în ultimii ani, autoritățile discută despre implementarea unor restricții.

  1. Mykonos, Grecia

Grecia este o țară renumită pentru plajele superbe, fructele de mare delicioase și gastronomia recunoscută în toată lumea. Dacă vrei să-ți faci o poză cu morile de vânt, care pot fi observate din orice punct al insulei sau vrei să faci o plimbare, peisajele inedite te vor ajuta să te relaxezi și să uiți de grijile stresului cotidian. Mykonos poate fi următoarea ta destinație pentru vacanță, fiind apreciată pentru viața de noapte și pentru acceptarea tuturor comunităților.

Cele cinci destinații prezentate mai sus reprezintă o gamă variată de opțiuni din care poți alege. De la peisaje pitorești sau petreceri diverse, aceste locuri pot satisface toate bugetele, nevoile și așteptările pe care le ai de la o vacanță pe litoralul din străinătate.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol