Pe 13 octombrie 1972, America de Sud era zguduită de unul dintre cele mai mari accidente aviatice din istorie. Zborul Air Force Flight 571, cu 45 de oameni la bord, s-a prăbuşit în munţii Anzi, la o altitudine de peste 3600 de metri.

Avionul decolase din capitala Uruguayului, Montevideo, cu destinaţia Santiago de Chile. La bord se aflau jucătorii echipei de rugby Old Christians Club, dar şi membri ai familiilor lor, prieteni şi asociaţi.

Din cauza vremii nefavorabile, dar şi a unor erori de pilotaj, avionul s-a prabuşit în Anzi, la graniţa dintre Chile şi Argentina, la o altitudine de peste 3600 de metri.

Un sfert dintre pasageri a murit pe loc. Alţii şi-au pierdut viaţa în zilele următoare, din cauza rănilor şi a frigului. Dintre cei 27 de supravieţuitori iniţiali, opt au decedat, fiind prinşi într-o avalaşă. Ultimii 16 rămaşi în viaţă au fost salvaţi după două luni. Mărturiile lor au şocat întreaga lume.

La 17 zile după prăbuşire s-a întâmplat ceva groaznic, care i-a doborât din punct de vedere psihic. O avalanşă puternică a măturat practic valea în care se aflau şi a acoperit resturile fuselajului, iar zăpada a pătruns prin zidul improvizat din spatele fuselajului şi i-a acoperit pe supravieţuitori.

Soluţie disperată

Rămaşi fără provizii, supravieţuitorii „tragediei din Anzi” au trecut de la alune, biscuţi şi scoarţă de copac la rămăşiţele prietenilor decedaţi în accident.

„În prima săptămână ne-am hrănit cu gem, alune biscuiţi şi am băut câteva sticle de brandy pe care le luasem din Mendoza, pe care le-am găsit prin bagajele care au scăpat întregi. După ce am terminat toate proviziile am mâncat coajă şi crengi de copac şi luam câte o gură de zăpadă.”

Unul dintre supraviețuitori, Carlos Paez, a relatat pentru Sunday Times despre lupta pentru supraviețuire. El consideră că este datoria sa de a povesti și pentru asta merge prin lume. În ciuda celor prin care a trecut, nu se teme să zboare cu avionul, scrie Focus.

”Ideea de a mânca din carne de om era îngrozitoare. Dar ne-am obișnuit”, a declarat acesta. Și a repetat. ”Este dificil să bagi așa ceva în gură. Dar ne-am obișnuit”, a declarat Paez, care are 68 de ani și avea 19 când s-a întâmplat tragedia din Anzi.

”Într-un fel, prietenii noștri au fost primii donatori de organe din lume”, explică Paez pentru Times. A fost cu atât mai dificil, cu cât era vorba despre prieteni. În același timp, supraviețuitorii nu aveau de ales. ”Ne-am promis că, dacă unul dintre noi moare, ceilalți îl pot mânca”, a mai spus Paez.

”Sunt condamnat să povestesc asta din nou și din nou”, spus Paez acum. ”Precum cei din Beatles, care trebuia să cânte Yesterday iar și iar”, spune el.

Deşi rezervaţi la început, actul de canibalism le-a salvat viaţa. Totuşi, una dintre femeile aflate la bord, rănită grav în accident, a refuzat să mănânce din colegii săi. Ea a murit în avalanşă, câteva zile mai târziu.

Salvarea a venit la 72 de zile de la prăbuşire…

De la locul accidentului au coborât foarte mult pe munte şi, într-o zi, de Crăciun, un fermier i-a descoperit. Erau sleiţi de puteri. Părea un coşmar care, în sfârşit, se terminase, după 72 de zile când nici nu mai credeau că vor trăi să își mai vadă familiile. Nimeni nu poate să spună ce a fost în sufletele lor când au văzut elicopterele care i-au salvat. Au început să plângă şi se strângeau unul pe altul în braţe.

Incredibila poveste a acidentului aviatic din Anzi a fost ecranizată în două pelicule, prima în anul 1976 şi cealaltă în anul 1993, iar Nando Parrado, un alt supravieţuitor, a scris cartea „Miracolul din Anzi”.

---