18 aprilie 2024, 4:21

6 Iulie 2012- O dată care va rămâne în istoria României. Primul președinte suspendat din funcție, Traian Băsescu

La 6 iulie, 2012, Parlamentul vota pentru a doua oara în favoarea suspendării președintelui de la acea vreme, Traian Băsescu, cu 256 de voturi „pentru”.

Traian Băsescu a fost președintele României pentru 2 mandate, perioadă în care a fost suspendat doar o dată, a generat două referendumuri, dar niciodată demis.

Primul vot al Parlamentului pentru suspendarea din funcție a fostului președinte, a avut loc pe 28 februarie, unde obține 258 de voturi „pentru”, 76 „contra” și 21 „de abțineri”.  Apoi, la 21 martie Dan Voiculescu a anunțat că raportul elaborat de comisie a stabilit că președintele Băsescu „a încălcat Constituția și este implicat în fapte de natură penală”.

La 5 aprilie, Curtea Constituțională constată, cu majoritate de voturi, că propunerea de suspendare din funcție a președintelui Traian Băsescu „se referă la acte și fapte de încălcare a Constituției, săvârșite în exercițiul mandatului care, prin conținutul și consecințele lor, nu pot fi calificate drept încălcări grave, de natură să determine suspendarea din funcție a Președintelui României, în sensul prevederilor art.95 alin.(1) din Constituție” și a dat aviz negativ la propunerea de suspendare.

Sursa: monitorulcj.ro

Al doilea vot al Parlamentului de suspendare din 6 iulie 2012 a scris istorie pentru politica română, dovedindu-se un succes la început, întrucât s-a ajuns atât la referendum, cât și la suspendarea lui Traian Băsescu, perioadă în care l-a înlocuit ca președinte interimar, Crin Antonescu (președinte al Senatului pe atunci), eveniment ce se întâmpla pentru prima dată în România.

Motivele care justificau suspendarea:

1. Preşedintele a uzurpat rolul primului ministru şi s-a substituit în atribuţiile constituţionale ale Guvernului.

2. Preşedintele a încălcat în mod repetat drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor prevăzute în Constituţie.

3. Preşedintele a  încălcat în mod repetat principiul separaţiei puterilor în stat şi independenţa justiţiei.

4. Preşedintele a iniţiat un proiect neconstituţional de revizuire a Constituţiei şi a încălcat procedura de revizuire a Constituţiei prevăzută de legea fundamentală.

5. Preşedintele a instigat la nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale şi a făcut presiuni directe asupra judecătorilor Curţii, făcându-le „vizite” înaintea unor decizii importante.

6. Preşedintele a încălcat sistematic principiul neapartenenţei politice a persoanei care ocupă funcţia prezidenţială şi a abandonat rolul constituţional de mediator în stat şi în societate.

7. Preşedintele a încălcat în mod grav prevederile Constituţiei şi principiul fundamental al democraţiei reprezentative, atunci când declară că nu va numi un Prim-ministru din partea USL, chiar dacă această formaţiune politică va obţine majoritatea absolută în Parlament.

Sursa: ziaristionline.ro

Din păcate pentru unii și din fericire pentru alții, referendumul de la 29 iulie 2012, nu avea să fie o reușită, deoarece, la 5 iulie, Guvernul a adoptat și publicat o ordonanță de urgență care a modificat „Legea referendumului” stabilind că președintele poate fi demis cu jumătate plus 1 din voturile valabil exprimate ale cetățenilor participanți la referendum și nu cu jumătate plus 1 din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale și că vor putea vota și cetățenii români aflați în străinătate. Așadar, din numărul total al cetățenilor cu drept de vot care se ridica la 18.292.464, la vot s-au prezentat 46,24% din români. 87,52%, 7.403.836 au votat „Da”, fiind în favoarea suspendării președintelui Traian Băsescu. 11,15%, 943.375 persoane au votat „Nu”, fiind contra demiterii președintelui. (În 2009 , Traian Băsescu fusese reales președinte cu 5.277.068 voturi, adică cu 2.236.768 mai puține voturi decât cele valide pentru demitere.)

Pe data de 21 august 2012, Curtea Constituțională anunța invalidarea referendumului care s-a ridicat la un cost de 95.000.000 RON.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol