19 aprilie 2024, 15:56

Cum a fost instalat primul guvern pro-comunist din istoria României, în urmă cu 73 de ani

6 martie 1945 reprezintă o zi de tristă amintire pentru istoria poporului român. Sub presiunea forțelor de ocupație sovietice și cu ajutorul adjunctului ministrului sovietic de Externe, Andrei Vișinski, în România se instala primul guvern pro-comunist din istoria țării, condus de Petru Groza.

Rolul lui Vișinski

Andrei Vișinski își câștigase un renume sinistru, fiind Procuror General al Uniunii Sovietice între 1935 și 1939, în timpul Marii Terori declanșate de Stalin. Pe 26 și 27 februarie 1945, Vișinski este primit în audiență de Regele Mihai și îi comunică Suveranului României intenția sa de a „restabili ordinea democratică”, aceasta fiindcă, spunea e, „România ar fi alunecat pe panta fascistă a sabotajului și a refuzului de a se înscrie pe calea obligatorie a democratizării”. O democratizare la care, în opinia Moscovei, s-ar fi putut ajunge doar prin schimbarea guvernului cu unul „cu adevărat democratic”.

sursa: Ziare.com

Conform Jurnalului lui Corneliu Coposu (Corneliu Coposu, File dintr-un jurnal interzis. 1936-1947, 1953, 1967-1983, ediție îngrijită de Doina Alexandru) căruia circumstanțele întâlnirii îi fuseseră relatate de Constantin Vișoianu, Regele Mihai a ripostat și a respins ferm solicitările Moscovei: „Regele a răspuns că guvernul este expresia acordului dintre partidele democratice care au contribuit la răsturnarea dictaturii militare și la alăturarea României la alianța antifascistă a țărilor democratice; că șeful guvernului a fost desemnat prin acordul unanim al partidelor politice și că o schimbare determinată de capriciile și intrigile unor factori care reprezintă o minoritate politică în România ar constitui un act arbitrar, nejustificat”.

Conform spuselor lui Vișoianu, Vîșinski i-a dat regelui un ultimatum bătând la propriu cu pumnul în birou: „Ialta sunt eu! (aluzie la Conferința Aliaților de la Ialta din 4-11 februarie 1945) Aveți exact 2 ore și 5 minute pentru a face cunoscut publicului că generalul Rădescu a fost demis (Guvernul Rădescu). La ora 8 trebuie să informați publicul despre numele succesorului său”.

sursa: rfi.ro

Tancurile sovietice

La 1 martie, sovieticii au accelerat măsurile militare pentru a asigura instaurarea guvernului Groza. Au început prin a demobiliza și dezarma unitățile militare române din București. Au preluat apoi controlul rețelei de transmisiuni a Statului Major Român al Aerului. De asemenea, au ocupat Telefoanele, astfel că Marele Stat Major nu mai putea comunica cu trupele române de pe front.

Aceste măsuri făceau parte din politica generală a Uniunii Sovietice în zonele ocupate pentru a sprijini partidele comuniste în vederea preluării totale a puterii. România nu a făcut excepție, sovieticii au dezarmat și desființat orice unitate militară română care se putea opune preluării puterii de către comuniști.

sursa: historia.ro

În seara zilei de 2 martie, abandonat de Aliați și cu armata sovietică pe teritoriul României, regele Mihai îl desemna pe Groza în funcția de  prim-ministru. Pe 4 martie, Vîșinski face o a treia vizită la rege, amintindu-i că: „[…] anularea mandatului lui Groza va fi considerată de guvernul sovietic drept un act ostil”. Pentru a-și întări argumentul, Vîșinski a amenințat că există patru-cinci divizii sovietice staționate în București, plus altele care pot intra oricând în oraș.

În seara zilei de 19:30, Petru Groza și miniștrii săi depun jurământul înaintea regelui Mihai. Astfel începea una dintre cele mai negre perioade din istoria României.

 

 

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol