READING

80 de ani de când cel mai iubit chip regal avea să...

80 de ani de când cel mai iubit chip regal avea să dispară. Scurta istorie a Reginei Maria

Acum 80 de ani se stingea din viată la castelul Pelișor una din cele mai iubite personalități regale ale României, Regina Maria.

Fiica ducelui de Edinburgh şi Saxa-Coburg Gotha, Alfred și al ducesei Maria Alexandrova, unica fiică a ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei, potrivit „Dicţionarului personalităţilor feminine din România” (Ed. Meronia, 2009), Regina Maria s-a născut la data de 29 noiembrie 1875 la Eastwell-Park, comitetul Kent.

A primit o educaţie aleasă, petrecându-şi copilăria şi adolescenţa în Anglia, la curtea ţarului, bunicul său, dar şi în Malta, alături de principele George, viitorul rege George al V-lea al Marii Britanii şi Irlandei.

Sursa: istorie-pe-scurt.ro

În luna martie 1892, părinții reginei organizau o întâlnire la Munchen la care au fost invitaţi regele Carol I şi prinţul moştenitor, Ferdinand. La acel eveniment s-au cunoscut Ferdinand și Maria, care ulterior sau logodit în luna mai.

Căsătoria principelui Ferdinand şi a principesei Maria, la care a luat parte şi regele Carol I, a fost oficiată la 29 decembrie 1892/10 ianuarie 1893, la Castelul Sigmaringen. Perechea moştenitoare a tronului României a sosit la Bucureşti la 23 ianuarie 1893, cei doi tineri fiind primiţi cu mult fast. La gară, tânăra pereche a fost întâmpinată de regele Carol I, de membrii guvernului şi de alţi demnitari. În ziua următoare, cortegiul regal s-a îndreptat spre Mitropolie, unde s-a oficiat serviciul divin.

Sursa: bihon.ro

Pentru tânăra familie a fost construit în anii 1893-1895 Palatul Cotroceni din Bucureşti, după planurile arhitectului francez Paul Gottereau, pe locul vechilor case domneşti. Tot pentru ei a fost construit şi Castelul Pelişor (1899-1902) în complexul familiei regale de la Sinaia, ca reşedinţă a principilor moştenitori, Ferdinand şi Maria, de către arhitectul ceh Karel Liman. Ferdinand şi Maria au avut şase copii: Carol (1893), Elisabeta (1894), Mărioara (1900), Nicolae (1903), Ileana (1909) şi Mircea (1913, care a murit la trei ani de febră tifoidă).

Fiind din fire mai dinamică, principesa Maria era în antiteză cu regina Elisabeta, căreia îi plăceau discuțiile lungi, arta sau cititul propriilor creații, pe când, principesa Maria prefera să meargă din sat în sat și să discute problemele poporului, lucru ce a propulsat-o în preferințele oamenilor.

De asemenea, Regina Maria s-a remarcat prin curajul său și prin capacitatea de a alunga suferințele oamenilor în perioada celui de-al Doilea Război Balcanic din 1913. Tot în acest an, în contextul în care epidemia de holeră izbucnită în Bulgaria în rândurile unităţilor militare româneşti ameninţa să se extindă şi la nord de Dunăre, principesa Maria a obţinut de la regele Carol I permisiunea de a se ocupa de tabăra de la Zimnicea unde erau aduşi bolnavii de holeră. Maria, în aceste condiţii, a înfiinţat „organizaţia pentru ajutorarea spitalelor şi a familiilor celor care pleacă pe front”.

Sursa: cotidianul.ro

În posesia titlului de regină a intrat odată cu accederea la tron a lui Ferdinand de la 28 septembrie/11octombrie 1914 într-un moment crucial în istoria României, marcat de izbucnirea Primului Război Mondial. În acel moment, întreaga societate românească, atât familia regală cât şi clasa politică, era profund divizată în tabere ce susţineau fie neutralitatea, fie intrarea în război de partea uneia sau alteia dintre cele două alianţe aflate în conflict.

Alegând să se implice în viața politică, regina Maria s-a opus intrării în război a României alături de Puterile Centrale, susţinând alianţa cu ţările Antantei în vederea recuperării provinciilor româneşti aflate sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar şi realizarea idealului naţional, acela al unirii cu România. Acest fapt a atârnat greu în decizia regelui Ferdinand de a intra în război împotriva patriei sale de origine, regina pledând cauza României în corespondenţa cu verii ei primari, regele George al V-lea al Marii Britanii şi ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei. De asemenea a fost numită „mama răniților” si „regina soldat”, în urma activității sale de pe front din timpul Primului Război Mondial.

Sursa: cotidianul.ro

Mai târziu, în 1922, la data de 15 octombrie, la Catedrala de la Alba Iulia, regii Ferdinand și Maria aveau să fie încoronați ca suverani ai României Mari.

Regina Maria a mai condus de atunci încă 4 ani, până când, în 1927, pe 20 iulie, regele Ferdinand I a murit. În aceste împrejurări, Mihai I a devenit Rege al României la vârsta de 5 ani şi 9 luni, în condiţiile în care prinţul Carol, moştenitor al tronului, renunţase oficial la succesiune. Din cauza vârstei, prerogativele demnităţii regale au fost asumate, între 1927-1930, de o Regenţă formată din patriarhul Miron Cristea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Gheorghe Buzdugan, şi principele Nicolae, fratele lui Carol, insă regele Mihai avea să fie detronat de Carol al II-lea, care, totodată, i-a stabilit reginei domiciliul în localitatea Balcic, din Cadrilater, unde regina îşi construise o vilă, o grădină aranjată în stil englezesc, dar şi o bisericuţă, „Stella Maris”.

Castelul Bran, construit la sfârşitul secolului al XIV-lea, a fost dăruit reginei, la 1 decembrie 1920, de Consiliul Orăşenesc al Branului, în semn de recunoaştere a meritelor sale deosebite în făurirea României Mari. „Să dăruim Maiestăţii Sale Regina Maria a României Mari străvechiul castel al Branului. Donaţiunea să fie înainte de toate o expresie a veneraţiei sincere ce o simte şi populaţia oraşului nostru faţă de marea Regină care usca lăcrămile văduvelor şi orfanilor, îmbărbătează pe cei deznădăjduiţi, întinde ajutor şi mângâiere celor ce zac în suferinţă şi împrăştie binecuvântare pretutindenea unde îşi îndreaptă paşii, şi prin toate acestea cucereşte cu un avânt irezistibil inimile populaţiei ţării întregi”. Regina Maria s-a implicat în restaurarea şi reamenajarea acestuia, între anii 1921-1932.

Sursa: newsbv.ro

Problemele de sănătate nu au întârziat să apară nici pentru Regina Maria, care, a început să sufere de cancer, undeva în anul 1936, starea ei agravându-se în 1938. Medicii i-au recomandat să se interneze într-o clinică din Dresda. Tratamentul s-a dovedit a fi inutil, regina luând hotărârea de a reveni în ţară. Simţind că i se apropie sfârşitul, a adresat o scrisoare ţării şi poporului român: „Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic pentru ultima dată mâinile pentru o binecuvântare. Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care au am văzut-o întreagă, a cărei soartă am împărtăşit-o atâţia ani, al cărei vis strămoşesc l-am visat şi eu, şi mi-a fost îngăduit să-l văd împlinit. Fii veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre alte naţiuni, fii cinstită, iubită şi pricepută. Şi acum vă zic rămas-bun pe veci, de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn, dar mai presus de toate aminteşte-ţi poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare”, consemnează „Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Carol al II-lea” (vol. III, Editura Enciclopedică, Ioan Scurtu, 2004).

Pe data de 17 iulie venea la Sinaia cu trenul, iar a doua zi avea să înceteze din viață la vârsta de 62 de ani, la Castelul Pelișor, după o suferinţă cumplită la care s-au adăugat izolarea la care o obligase fiul său, Carol al II-lea, şi indiferenţa acestuia faţă de degradarea ei fizică.


RELATED POST

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.