2 mai 2024, 16:49

8000 de persoane, depistate cu Alzheimer în România, anul trecut

Un număr de 7.920 de cazuri noi de îmbolnăvire cu Alzheimer au fost raportate, în 2022, de către medicii de familie, a informat Institutul Naţional de Sănătate Publică, potrivit căruia această maladie reprezintă cea mai frecventă formă de demenţă şi poate contribui la 60 – 70% din aceste cazuri.

Potrivit statisticilor, în prezent, peste 55 de milioane de oameni suferă de demenţă în întreaga lume şi, în fiecare an, apar aproape 10 milioane de cazuri noi. Demenţa este a şaptea cauză de deces şi una dintre cauzele majore de dizabilitate şi dependenţă socială în rândul persoanelor în vârstă, la nivel global.

„Femeile sunt afectate în mod disproporţionat de demenţă, atât direct, cât şi indirect prin oferirea de sprijin persoanelor apropiate afectate de demenţă, ele acoperind 70% din timpul alocat îngrijirilor acestor persoane”, a precizat INSP.

Conform specialiştilor, factorii de risc pentru demenţă includ: vârsta (mai frecvent peste 65 de ani), hipertensiunea arterială, glicemia crescută (diabet zaharat), obezitatea, fumatul, consumul de alcool, inactivitatea fizică, izolarea socială, depresia.

Semnele şi simptomele timpurii sunt: uitarea evenimentelor recente, pierderea sau rătăcirea lucrurilor, confuzia, chiar şi în locuri familiare, pierderea noţiunii timpului, dificultăţi în rezolvarea problemelor sau luarea deciziilor, dificultăţi în găsirea cuvintelor, dificultăţi în îndeplinirea sarcinilor familiare, aprecierea greşită a distanţelor faţă de obiecte.

Sursa Știrile TVR


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol