4 mai 2024, 16:06

A apărut “Două loturi”, versiunea de bandă desenată după opera lui Caragiale

Cartea „Două loturi”, bandă desenată de Valentin Ionescu, după I.L. Caragiale, a fost lansată, vineri, la standul Editurii Arthur de la Târgul de Carte Gaudeamus.

„‘Două loturi’ a avut ceva special, şi intrigă, şi umor, şi destul de multă violenţă, a avut de toate. Asta este singura povestire a lui Caragiale ce poate prinde şi la copii şi la adulţi şi la absolut toată lumea”, a spus autorul Valentin Ionescu.

El a afirmat că a văzut „Două loturi” ca o animaţie şi şi-a imaginat nuvela ca un film din care a încercat să prindă cadru cu cadru.

„Eu am văzut ‘Două loturi’ ca o amestecătură de piesă de teatru, film de animaţie şi bandă desenată. M-am inspirat şi din filmul artistic – după cum se vede şi pe copertă personajul principal este Birlic sau Lefter Popescu – şi m-am inspirat şi din revistele de satiră americană, şi am adus o paletă de culori, un fel de vintage, ceva care să se potrivească cu stilul. La fel m-am mai inspirat şi din unele chestii străine în care ei bagă figuranţi din alte povestiri. De exemplu, la Marvel întotdeauna personajele din alte poveşti interacţionează, aşa este şi în ‘Două loturi’, unde veţi vedea pe domnul Goe, pe Bubico sau pe Mitică, care nu au nicio legătură cu povestea, nu interacţionează cu povestea, însă ei sunt acolo. Încerc să aduc în imagine faptul că universul Caragiale, poveştile lui Caragiale, se întâmplă în acelaşi timp, în acelaşi ambient, uneori în acelaşi loc”, a povestit autorul.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol