23 aprilie 2024, 21:51

“A day that will live in infamy”. Curtea Supremă a Statelor Unite ia femeilor dreptul la avort

Șoc peste Ocean, și nu este o figură de stil sau un clickbait. Conservatoarea Curte Supremă a Statelor Unite a anulat vineri o hotărâre care, timp de aproape jumătate de secol, a garantat dreptul femeilor americane la avort.

Această decizie nu face ca întrerupările de sarcină să fie ilegale, ci readuce Statele Unite la situația în vigoare înainte de emblematica hotărâre „Roe v. Wade” din 1973, când fiecare stat era liber să le autorizeze sau nu.

Potrivit unei analize New York Times, după anularea hotărârii „Roe v, Wade”, avortul va fi interzis în aproximativ jumătate dintre statele americane. Treisprezece state federale au adoptat deja așa-numitele legi declanșatoare, care vor interzice automat avortul în urma deciziei Curții Supreme. Missouri a anunțat deja că este primul stat american care interzice avortul după decizia Curții Supreme.

În total, accesul la avort este de așteptat să fie întrerupt pentru aproximativ 36 de milioane de femei aflate la vârsta reproductivă, potrivit cercetărilor de la Planned Parenthood, o organizație de asistență medicală care oferă ajutor pentru întreruperile de sarcină.

Hotărârea de vineri este cea mai importantă a Curții Supreme a SUA din ultimele decenii și va afecta enorm sănătatea reproductivă a femeilor americane, după cum arată BBC.

Puțină istorie. Cazul Roe v. Wade

În Statele Unite, avortul a fost autorizat printr-o celebră hotărâre a Curții Supreme a SUA („Roe v. Wade”) din 1973, care eliminat majoritatea restricțiilor plasate asupra avortului.

Potrivit platformei juridice americane Oyez.org, Norma McCorvey, femeia identificată în documentele juridice sub pseudonimul Jane Roe, a intentat un  împotriva lui Henry Wade, procurorul șef al districtului Dallas din statul american Texas.

Cazul reclama legea texană ce interzicea avortul cu excepția unui ordin venit din partea medicilor pentru a salva viețile femeilor. Avocații femeii au argumentat că legile statului Texas limitau în mod neconstituțional dreptul femeilor de a-și decide în privat viețile – drept, de altfel, garantat de amendamentele 1, 4, 5, 9 și 14 din Constituția SUA.

Trei ani mai târziu, cazul a ajuns în fața judecătorilor Curții Supreme, care au decis în favoarea dreptului la avort. Aceștia au argumentat că dreptul femeilor la avort este protejat de Constituția Statelor Unite, iar femeile au libertatea de a alege să avorteze fără ca Guvernul american să aibă dreptul să intervină excesiv într-o asemenea situație, scrie Digi24.

Ce spun membrii Curții Supreme

„Constituția nu face referire la avort și niciunul dintre articolele sale nu protejează implicit acest drept”, a scris judecătorul Samuel Alito în numele majorității. „Roe v. Wade” „a fost total nefondată de la început” și „trebuie respinsă”. „Este timpul să întoarcem problema avortului la aleșii poporului în parlamentele locale”, a adăugat el.

Ce spun specialiștii în drept

Hotărârea publicată vineri „este una dintre cele mai importante din istoria Curții Supreme de la crearea sa în 1790”, notează profesorul de drept al sănătății Lawrence Gostin.

„S-a întâmplat deja să-și schimbe jurisprudența, să stabilească sau să restabilească un drept, dar să-l înlăture niciodată”, a spus el pentru AFP.

Tendința internațională

Decizia contravine tendinței internaționale de liberalizare a avorturilor, cu progrese în țări în care influența Bisericii Catolice rămâne puternică, precum Irlanda, Argentina, Mexic și Columbia.

Potrivit Centrului pentru Drepturile Reproductive, o organizație globală de advocacy citată de revista TIME, există 24 de țări în lume în care avortul este complet interzis în acest moment. Acestea includ state precum Andorra și Malta în Europa, El Salvador și Honduras în America Centrală, Senegal și Egipt în Africa și Filipine și Laos în Asia, Congo, Djibouti, Guineea-Bissau, Madagascar, Republica Democrată Congo, Nicaragua, Surinam, Haiti, Republica Dominicană sau statul insular Palau din Oceania. Aproximativ 90 de milioane de femei ajunse la vârsta posibilității de reproducere trăiesc în țări care interzic complet avortul.

Din 1994, doar Polonia, El Salvador și Nicaragua au restricționat accesul femeilor din țările lor la avorturi, potrivit Centrului pentru Drepturile Reproductive, un grup care luptă pentru accesul la avort, contracepție și protejarea drepturilor reproductive la nivel global.

Imaginea de ansamblu arată că aceste trei țări au evoluat în direcția opusă față de majoritatea lumii: aproximativ 50 de țări din întreaga lume au extins accesul la avorturi în ultimii 25 de ani, scrie G4Media.

În ciuda unei tendințe globale de extindere a accesului la avorturi, 41% dintre femeile din lume trăiesc în țări cu legi restrictive în materie de avort, potrivit Centrului pentru Drepturile Reproductive.

Biden

„Este o zi tristă pentru instanță și pentru țară”, a spus Biden într-un discurs de la Casa Albă după hotărâre, despre care a spus că duce țara înapoi cu 150 de ani.

„Acum, cu Roe dispărut, să fim foarte clari, sănătatea și viața femeilor din toată această națiune sunt acum în pericol”, a declarat el de la Casa Albă.

El a adăugat că „instanța a făcut ceea ce nu a mai făcut niciodată până acum – să ia în mod expres un drept prevăzut de Constituție care este atât de fundamental pentru atât de mulți americani”, a spus el.

Casa Albă s-a pregătit pentru acest moment încă din luna mai, când au existat unele informații despre proiectul pe această temă. Oficialii s-au întâlnit cu lideri de stat, avocați, profesioniști din domeniul sănătății și alții pentru a se pregăti pentru un viitor fără Roe vs. Wade.

Acum, planurile lui Biden vor fi testate din punct de vedere politic și politic. Biden a declarat că administrația sa va apăra dreptul unei femei de a trece granițele statului pentru a solicita un avort.

Politicienii

Fostul președinte al SUA, Barack Obana a acuzat Curtea Supremă că, prin hotărârea de vineri, „atacă libertățile fundamentale a milioane de americani”. „Astăzi, Curtea Supremă nu numai că a răsturnat un precedent istoric de aproape 50 de ani, ci a lăsat și cea mai personală decizie să fie luată de politicieni și ideologi”, a scris Obama pe Twitter.

Evident că republicanii au altă părere. Fostul vicepreședinte (republican) al Statelor Unite, Mike Pence, mâna dreaptă a lui Donald Trump la Casa Albă, a salutat decizia Curții Supreme de revocare a dreptului constituțional la avort. „Prin lăsarea acestei probleme la latitudinea statelor și oamenilor, Curtea Supremă a corectat o eroare istorică”, a scris pe Twitter.

Reacții internaționale

Reacțiile internaționale nu au întârziat să vină. Premierul canadian Justin Trudeau a declarat că decizia Curții Supreme a Statelor Unite ale Americii este „oribilă”.

„Veștile care vin din Statele Unite sunt îngrozitoare. Inima mea este alături de milioanele de femei americane care acum sunt pe cale să-și piardă dreptul legal la avort”, a spus Trudeau pe Twitter.

„Niciun guvern, politician sau bărbat nu ar trebui să spună unei femei ce poate și ce nu poate face cu corpul ei”, a spus el.

.

Foto: unsplash.com

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol