27 aprilie 2024, 5:55

A emoționat planeta, a strâns milioane pentru lupta cu COVID. Sir Tom Moore, veteranul de 100 de ani, are COVID-19

A emoționat planeta, a strâns milioane pentru lupta cu COVID. Sir Tom Moore, veteranul de 100 de ani, are acum probleme.

Veteranul de război Tom Moore, devenit eroul britanicilor după ce a strâns donaţii record pentru serviciul de sănătate publică din Marea Britanie NHS în plină pandemie de COVID-19, a fost spitalizat duminică după s-a infectat la rândul său cu coronavirus, a anunţat fiica sa.

„Captain Tom”, care a luptat în Al Doilea Război Mondial, a reuşit să strângă suma fără precedent de 33 de milioane de lire sterline (37 de milioane de euro) – omologată şi printr-un record înscris în Guinness Book – printr-o campanie în cadrul căreia şi-a înconjurat de 100 de ori, cu paşi mici şi folosind un cadru metalic, grădina casei sale din Bedfordshire. S-a întâmplat chiar înainte de a împlini vârsta de 100 de ani, la 30 aprilie 2020.

Pentru această reuşită, la cererea premierului Boris Johnson, el a fost înnobilat de regina Elisabeta a II-a în iulie anul trecut, primind Ordinul Imperiului Britanic în rang de cavaler. De asemenea, cu ocazia aniversării sale, el a fost promovat de la gradul de căpitan la cel de colonel.

În plus, „Captain Tom” a ajuns pe primul loc în clasamentul single-urilor din topul muzical britanic cu un cover, înregistrat în duet cu artistul Michael Ball şi cu corul NHS, al piesei „You’ll Never Walk Alone”, un cântec extras dintr-un musical de după război şi devenit un imn al suporterilor de fotbal, iar de acum un simbol al întrajutorării pe timp de pandemie, reamintește Agerpres.

În ultimele săptămâni, „căpitanul Tom” fusese tratat pentru penumonie. Din această cauză, el nu a putut fi vaccinat, iar săptămâna trecută a fost testat pozitiv la COVID-19, a anunțat fiica sa Hannah, pe Twitter. „A fost cu noi acasă până astăzi, când a avut nevoie de ajutor suplimentar pentru respiraţie”, a precizat ea, potrivit thetimes.co.uk.

Tom Moore a fost internat la spitalul din Bedford, dar nu se află la terapie intensivă.

Premierul Boris Johnson a scris pe Twitter: „Ați inspirat o întreagă țară și noi toți vă dorim însănătoșire grabnică”.

Sursa foto: cityam.com

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol