24 aprilie 2024, 7:47

A fost emisă Ordonanţa Militară nr.10

După ce în cursul zilei de luni președintele Klaus Iohannis a afirmat că urmează o nouă ordonanță militară prin care se va stabili că persoanele peste 65 de ani pot ieși în cursul a două intervale orare în fiecare zi, a venit şi anunţul oficial.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Marcel Vela, a prezentat ulterior Ordonanța Militară numărul 10, în cadrul unei declaraţii de presă.

Persoanele peste 65 de ani pot circula pentru deplasări în interes profesional, pot să se deplaseze în situația în care au nevoie de asistență medicală ce nu poate fi amânată, pot face deplasări pentru activități agricole, conform noii ordonanţe.

„Am prevăzut că persoanele care au împlinit 65 de ani pot circula în următoarele intervale: 7 – 11, 19 – 22, cu motivele: asigurare de bunuri, motive justificate precum îngrijire minor, asistență altor persoane vârstnice, deplasări scurte în apropierea gospodăriei legate de activități fizice, nevoile animalelor de companie, cu o declaraţie pe proprie răspundere completată. Măsurile se aplică de la publicarea ordonanței”, a anunţat Marcel Vela.
Potrivit documentului, circulaţia va permisă în afara locuinţei sau a gospodăriei – indiferent de intervalul orar – pentru persoanele care au împlinit vârsta de 65 de ani dacă acestea se deplasează în interes profesional.
„Pot să se deplaseze în situaţia în care au nevoie de asistenţă medicală, care nu poate fi amânată sau efectuată de la distanţă, folosind mijloace de transport. De asemenea, pot face deplasări pentru activităţi agricole sau pentru comercializarea produselor agroalimentare”, a spus Vela.

„Operatorii economici care comercializează alimente și produse de strictă necesitate vor organiza programul pentru a facilita accesul persoanelor peste 65 de ani în cele două intervale orare”, a mai spus ministrul.

Alte puncte anunţate de Marcel Vela:

    • Zborurile către țări care au fost deja suspendate 14 zile: Va trebui prelungită măsura suspendării zborurilor către Spania, pentru încă 14 zile, din 28 aprilie
    • Am prelungit suspendarea zborurilor spre Austria, Belgia, Elveția, SUA, Marea Britanie, Olanda, Turcia și Iran pentru 13 zile, din 2 mai până în 14 mai inclusiv
    • Se prelungește suspendarea zborurilor către Italia din 3 mai, valabilă până în 14 mai
    • Tot aici intră și Franța și Germania, pentru zece zile, din 5 mai
    • Rămâne valabilă permisivitatea pentru transporturile de marfă, de corespondență sau care asigură servicii medicale de urgență sau aterizări tehnice necomerciale
    • La publicarea ordonanței, își încetează aplicabilitatea prevederi din ordonanțe anterioare care pot intra în contradicție cu cele de azi
    • Sunt abilitate să asigure aceste prevederi poliția, jandarmeria, poliția locală etc


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol