29 martie 2024, 8:25

A fost prins conducând fără permis A NOUA OARĂ

Unii nu se învață niciodată, și asta pentru că, probabil, legile nu sunt suficient de aspre. Pentru că ți se blochează mintea și nu mai poți raționa: cum să fii prins fără permis, de poliție, pentru A NOUA OARĂ?

Un bărbat în vârstă de 49 de ani din municipiul Giurgiu a fost reţinut de poliţiştii rutieri după ce a fost depistat în trafic fără a poseda permis de conducere.

Până aici nimic neobișnuit. Să zicem.

Numai că verificând baza de date poliţiştii au constatat că în ultimii şase ani mai fusese prins de opt ori pentru aceeaşi faptă.

Prins de trei ori doar anul trecut

„Poliţiştii Biroului Rutier au depistat un bărbat, în vârstă de 49 ani, din municipiul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism, pe şoseaua Alexandriei, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul în cauză a fost condamnat anterior pentru infracţiuni la regimul rutier, săvârşind în perioada 2017-2019 alte opt infracţiuni, dintre care cinci de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere şi trei infracţiuni de conducere sub influenţa alcoolului, iar în anul 2022 a săvârşit încă trei infracţiuni de conducere fără permis”, se arată într-un comunicat de presă emis marţi de IPJ Giurgiu.

Care e pedeapsa?

Bărbatul a fost reţinut, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei de judecată, cu propuneri procedurale.

Evident că vă întrebați, așa cum am făcut-o și noi, care este pedeapsa pentru așa ceva. Și cum ea nu a fost aplicată pînă acum.

Ei bine, Art 335 din Codul penal spune clar: “Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.”


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol