19 aprilie 2024, 2:04

A început sezonul anvelopelor de iarnă. Ce amenzi riscă șoferii care nu respectă legea

Chiar dacă până acum vremea a fost destul de călduroasă, Poliția Română a anunțat oficial faptul că a început sezonul cauciucurilor obligatorii de iarnă, potrivit Libertatea.ro.

Șoferii sunt astfel obligați să își schimbe cauciucurile, cu cele de iarnă, din momentul în care, din pricina vremii, mai multe proțiuni de drum, în special în zonele montane, devin din ce în ce mai greu circulabile din pricina vremii capricioase.

Legea care prevede obligativitatea echipării autoturismelor cu anvelope de iarnă a intrat în vigoare încă din 2011. Astfel, toți cei care circulă cu mașinile pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei sunt obligați să aibă anvelope de iarnă, astfel riscă amenzi până la 2.900 de lei, precum și reținearea certificatului de înmatriculare. 

„Este sancţionată conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante. Amenda pentru fapta menţionată este prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă, respectiv între 1.305 şi 2.900 de lei) și se va reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație, a mai precizat Poliția, potrivit Libertatea.ro. 

Anvelope de iarnă sau all-season? 

Pentru a evita amenzile, tot mai mulți oameni au recurs la achiziționarea unui tip de anvelope all season, adică perfect utilizabile pe tot parcursul anului. Cu toate acestea, anvelopele de iarnă sunt mult mai eficiente decât cele all-season, deoarece aderența acestora e mai mare, iar timpul de frânare în condiții nefavorabile este mult mai scurt. Pot fi folosite și anvelopele all-season, însă, cu condiția să aibă inscripția M+S pe flancul lateral.

Chiar dacă legea nu lasă loc de interpretări, unii șoferi au găsit o soluție cu ajutorul căreia au reușit să economisească bani și timp, schimbând, la venirea iernii, doar două anvelope, mai exact cele care asigură tracțiunea autoturismului. Însă, acestă scurtătură nu îi scutește pe șoferi de amendă și nici nu oferă o stabilitate cât de cât acceptabilă a mașinii pe carosabil.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol