23 aprilie 2024, 18:12

A început stagiunea Teatru la Cinema!

Teatru la Cinema anunţă debutul oficial al stagiunii 2021 – 2022, concomitent cu startul campaniei „Hai la teatru în oraşul tău!”.

Spectatorii din toată ţara au posibilitatea, începând din 25 septembrie, să vizioneze înregistrări ale pieselor de teatru ale celor mai importante instituţii teatrale româneşti pe marile ecrane ale cinematografelor.

Hai la teatru!

„Suntem onoraţi să avem alături de noi în campania ‘Hai la teatru în oraşul tău!’ parteneri extraordinari din rândul cinematografelor, teatrelor de stat sau independente, galeriilor comerciale şi instituţiilor media. Este extraordinar că piesele de teatru ale unora dintre cele importante instituţii teatrale pot fi văzute de oriunde, din ţară sau de peste hotare, de la oraş sau de la sat”, a declarat Mihai Penişoară, directorul general Teatru la Cinema.

Cinematografele participante

Un număr de 20 de cinematografe aparţinând reţelelor Cineplexx România, Cinema Carpaţi Sinaia, Cinema Trivale Piteşti, Cinemax Veranda, Happy Cinema, Hollywood Multiplex, Inspire Cinema, şi Movieplex Cinema din oraşele Alba Iulia, Alexandria, Bacău, Bistriţa, Botoşani, Bucureşti, Buzău, Craiova, Focşani, Piteşti, Satu Mare, Sibiu, Sinaia, Târgu Mureş şi Vaslui sunt pregătite să ofere acces la piese de teatru pentru aproximativ 44% din populaţia României, dacă se iau în calcul şi localităţile limitrofe pe care acestea pot să le deservească, se arată în comunicat.

Printre instituţiile teatrale partenere ale Teatru la Cinema se numără instituţii de teatru de stat precum Opera Comică pentru Copii şi Teatrul „Ion Creangă” sau trupe independente precum Teatrul Interactiv Bambi şi Teatrul de Nicăieri.

Portofoliu extins

Teatru la Cinema îşi va extinde portofoliul cu spectacole în care vor performa mari actori, precum Maia Morgenstern şi Marian Râlea, primele două instituţii teatrale partenere fiind Teatrul Evreiesc de Stat şi Teatrul Dramaturgilor Români.

Biletele se pot achiziţiona de la casele de bilete ale cinematografelor şi online de pe www.teatrulacinema.ro.

Online

Toate spectacolele Teatru la Cinema sunt disponibile şi online, pe platforma de streaming www.scenatv.ro în ziua şi la ora la care rulează pe marile ecrane atât pentru românii aflaţi în ţară cât şi pentru cei aflaţi în străinătate. De asemenea, înregistrările pieselor de teatru, operă, balet şi filmele de pe www.scenatv.ro se pot închiria pentru o perioadă de trei zile sau pot fi accesate pe bază de abonament.

 

 

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol