29 martie 2024, 17:28

A murit, dar continuă să cânte. Când începe turneul susținut de holograma lui Whitney Houston

Whitney Houston a încetat din viață la doar 48 de ani, în 11 februarie 2012.

Chiar și după moartea cântăreței un turneu programat va fi în Europa şi SUA. Whitney Houston va fi reprezentată printr-o hologramă și va concerta prima dată pe 25 februarie la Londra. Echipa aflată în spatele acestei tehnologii a realizat un test în Los Angeles și acum pornesc și în alte părți ale lumii.

Evenimentul se numeşte „An Evening With Whitney” şi este vorba de un concert în format intim pe care artista dorea să-l susţină înainte de moartea sa, potrivit organizatorilor, citat de agerpres.ro.

În timpul concertului o trupă reală de dansatori şi un grup de muzicieni vor fi pe scenă și  vor interpreta piese din repertoriul artistei precum „I Will Always Love You”, „I Wanna Dance With Somebody”, sau „Higher Love”.

Nu este prima cântăreață care are un concert cu hologramă, mai mulți artişti precum Frank Zappa au folosit această idee.

sursa foto: pitchfork.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol