28 noiembrie 2022, 0:51

A murit Madeleine Albright, prima femeie secretar de Stat în SUA

Madeleine Albright, prima femeie care a ajuns în postul de secretar de Stat al SUA, care a contribuit la orientarea politicii externe occidentale după Războiul Rece, a murit. Albright a fost răpusă de cancer la vârsta de 84 de ani.

Anunțul a fost făcut de familia Albright, într-un comunicat citat de CNN.

Albright a fost o figură centrală a Administrației președintelui democrat Bill Clinton, fiind inițial ambasador al Statelor Unite la Națiunile Unite, pentru ca ulterior să ajungă în cel mai important post al diplomației, în cursul celui de-al doilea mandat prezidențial al lui Clinton.

A fost o susținătoare a extinderii NATO, a făcut presiune pentru ca Alianța să intervină în Balcani pentru a pune capăt genocidului și epurării etnice, a căutat să reducă propagarea armelor nucleare și a apărat drepturile omului și democrația în întreaga lume.

Într-un articol de opinie din New York Times publicat luna trecută, chiar înainte de invazia Rusiei în Ucraina, Albright a susținut că liderul rus Vladimir Putin ar face „o greșeală istorică” dacă ar invada Ucraina și a avertizat asupra costurilor devastatoare pentru țara sa.

„În loc să deschidă calea Rusiei spre măreție, invadarea Ucrainei ar asigura infamia domnului Putin, lăsând țara sa izolată diplomatic, paralizată economic și vulnerabilă din punct de vedere strategic în fața unei alianțe occidentale mai puternice și mai unite”, a scris Albright.

Ea a fost o figură a politicii externe americane în deceniul dintre sfârșitul Războiului Rece și războiul împotriva terorismului declanșat de atacurile de la 11 septembrie 2001, o eră anunțată de președintele George H.W. Bush drept o „nouă ordine mondială”.

Statele Unite, în special în Irak și în Balcani, au creat coaliții internaționale și au intervenit ocazional în mod militar pentru a înlătura regimurile autocratice, iar Albright – care s-a autointitulat „idealistă pragmatică” și care a inventat termenul de „multilateralism asertiv” pentru a descrie politica externă a administrației Clinton – s-a inspirat din experiența sa de a fi crescut într-o familie care a fugit de naziști și comuniști în Europa de la mijlocul secolului al XX-lea pentru a-și modela viziunea asupra lumii.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol