6 mai 2024, 3:51

A murit Radu Cosașu, decanul presei sportive din România

Radu Cosașu a murit la vârsta de 92 de ani. Decesul a survenit sâmbătă noaptea la Spitalul „Elias” din București, scrie GSP.

Cosașu s-a născut pe 29 octombrie 1930, la Bacău (Oscar Rohrlich – numele la naștere). A fost unul dintre cei mai apreciați autori români de nuvele. S-a născut într-o familie din mica burghezie evreiască, fiind fiul lui Isac Rohrlich, contabil, și al Melaniei (născută Wassermann).

Studii

După ce a absolvit liceul la București (1940-1948), a urmat un an de studii la Facultatea de Litere (1948-1949), de unde a fost recrutat pentru Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” (1952-1953).

După 23 august 1944, Radu Cosașu pornise prin a fi un admirator sincer al socialismului real, pentru ca, după evenimentele din Ungaria din anul 1956 și, mai cu seamă, după Primăvara de la Praga, din 1968, să-și reconsidere ferm opțiunile.

Activitatea profesională

A început ca reporter la Revista elevilor (1948-1949), unde a și debutat în 1948,a continuat ca redactor la Scânteia tineretului (1949), a lucrat ca frezor la Uzinele Timpuri Noi (1950),a revenit ca redactor la Scânteia tineretului (1953-1956), de unde a fost concediat, după ce a lansat teoria „adevărului integral” la Congresul Tinerilor Scriitori (1956) (susținând că literatura trebuie să înfățișeze „adevărul integral” și nu unul selectat tendențios, după o logică propagandistică), rămânând fără loc de muncă mai bine de un deceniu. Colaborează la diverse reviste și publică numeroase volume de nuvele sau romane (v. ciclul „Supraviețuiri”).

După 1989, este co-fondator, alături de Andrei Pleșu, Tita Chiper și Zigu Ornea, al revistei de cultură Dilema (astăzi, Dilema veche) și colaborează la diverse alte publicații.

Cariera de publicist

A fost redactor la revista Sportul popular, revista Cinema (1967-1987) și Dilema (1993-2004), a avut rubrici la România literară, Dilema (1993-2004), iar în prezent este redactor la revista Dilema veche. Scrie povestiri cu un marcat caracter autobiografic iar literatura sa are un filon eseistic foarte pronunțat.

Pe 30 martie 2004 a fost distins cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer, conferit de Preşedinţia României, iar doar trei ani mai târziu a primit Premiul național pentru literatură acordat de Uniunea Scriitorilor, închinat întregii cariere.

Din 2015 a scris săptămânal în secțiunea de opinii găzduită de Gazeta Sporturilor, iar ultimul său text publicat a fost pe 18 februarie 2023: „Imobilul Dan Petrescu”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol