27 aprilie 2024, 8:15

A treia doză de vaccin anti-Covid pentru cei cu imunitatea scăzută

O idee intens propagată în ultima vreme pare să capete contur. Deja celebrul epidemiolog dr. Anthony Fauci face precizări.

”Pacienţii cu transplant, cei care fac chimioterapie pentru cancer, care suferă de boli autoimune sau urmează tratamente imunosupresoare, aceştia sunt printre cei care, dacă va fi o doză de consolidare, ceea ce probabil se va întâmpla, vor fi printre cei mai vulnerabili care o vor primi”, a precizat Fauci într-un interviu acordat postului CNN.

El a mai menţionat că, din cauza răspândirii tot mai intense a variantei Delta a coronavirusului în SUA, autorităţile americane evaluează şi o posibilă înăsprire a regulilor pentru purtarea măştii în cazul persoanelor vaccinate anti-COVID-19.

Menţionând studiile ce arată că imunitatea anti-COVID-19 a persoanelor vaccinate pare să diminueze, Fauci a anunţat că responsabilii americani din sectorul sanitar examinează în prezent datele pentru a determina când ar fi nevoie de administrarea unei a treia doze de vaccin de consolidare. ”Este o situaţie dinamică. Lucrul este în desfăşurare, evoluează la fel ca în multe alte zone ale pandemiei”, a explicat expertul american.

Israelul e iar un pas înainte

Ministerul Sănătăţii israelian a anunţat o scădere a eficacităţii vaccinului Pfizer-BioNTech în prevenirea formelor simptomatice de COVID-19, dar schema completă cu două doze din acest ser este în continuare foarte eficientă în prevenirea formelor severe ale bolii. Constatarea privind diminuarea eficacităţii vaccinului coincide cu răspândirea variantei Delta, devenită dominantă în Israel.

În această ţară a treia doză de vaccin este deja în curs de administrare persoanelor imunocompromise, inclusiv celor care au avut un transplant de inimă, plămân, rinichi sau ficat, precum şi pacienţilor care primesc chimioterapie.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol