23 aprilie 2024, 15:48

A uitat în tren acordul pentru formarea coaliţei de guvernare

Să mergi cu trenul este un lucru periculos. Este benefic numai  dacă ești la vreo inaugurare, vine presa, iar atunci ești pe toate canalele. Politicienii noștri cunosc acest lucru și încearcă mijloace alternative de deplasare: limuzina, elicopterul etc…

Însă nu toți politicienii din Uniunea Europeană  au idee de aceste pericole. Din această cauză cad deseori pradă propriilor mofturi eco.  Următoarea întâmplare îl are ca erou pe liderul unui partid din Olanda, mai puțin experimentat.

“Am făcut ceva cu adevărat stupid”

Liderul unui partid care participă la negocierile în desfăşurare pentru formarea unui nou guvern în Olanda a uitat în tren un proiect al unui acord de coaliţie redactat de liberalii premierului în exerciţiu Mark Rutte şi de creştin-democraţi, document care a ajuns în mâinile presei.

Este vorba despre Gert-Jan Segers, liderul partidului Uniunea Creştină (CU), partener în actualul guvern interimar şi participant la negocierile pentru formarea unui nou executiv în urma alegerilor desfăşurate în luna martie.

”Este lucrul cel mai stupid care ţi se poate întâmpla. Am călătorit cu trenul dus-întors la Haga. Este un mod plăcut de a călători şi aproape întotdeauna merge bine, dar acum lucrurile au mers foarte rău. Sunt o fiinţă umană şi am făcut ceva cu adevărat stupid. Îmi cer scuze!”, a scris politicianul olandez pe Twitter.

El mai mărturiseşte că, după ce şi-a dat seama că a uitat documentul în tren, a sperat că acesta va fi găsit de personalul de curăţenie şi totul va rămâne aşa; însă în final l-a găsit un pasager care l-a trimis cotidianului De Volkskrant, acesta publicându-l.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol