26 aprilie 2024, 10:55

”Acasă, My Home” câștigă un nou premiu la Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov

Ediția a 12-a a Festivalului de Film şi Istorii de la Râşnov a avut loc timp de 10 zile, unde au participat peste 4000 de spectatori la cele 29 de filme şi 10 concerte desfăşurate la Centrul Schubz, Piaţa Unirii şi Cetatea Râşnov.

Pelicula franceză „Vie et Destin du Livre Noir” în regia lui Guillaume Ribot a câștigat premiul juriului de profesionişti al competiţiei de film documentar FFIR 2020, condus de cineastul francez Pierre Henri-Deleau, alături de Irina Margareta Nistor şi Şerban Georgescu, pentru complexitatea şi echilibrul abordării unui subiect foarte puţin cunoscut publicului larg şi istoricilor, conform agerpres.ro.

Premiul juriului de liceeni îi revine producţiei româneşti „Acasă, My Home„, regizată de Radu Ciorniciuc şi produsă de Monica Lăzurean-Gorgan.

Filmul finlandez „Colombia In My Arms„, în regia lui Jenni Kivistö şi Jussi Rastas, şi filmul polonez „The Case of Johanna Langefeld”, în regia lui Władysław Jurków şi Gerburg Rohde-Dahl, primesc două menţiuni speciale din partea juriului profesionist.

FFIR a apărut în anul 2009 din dorinţa valorificării unui capitol important al cinematografiei locale şi mondiale, dar şi din nevoia de a produce în spaţiul public românesc discuţii despre teme al căror impact temporal depăşeste efemeritatea clipei.

sursa foto: sundance.org


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol