Greta Thunberg a fost reținută de polițiști, alături de mai mulți activiști, în timpul unui protest în Germania, potrivit dpa. Activista de mediu suedeză, în vârstă de 20 de ani, a luat parte la o manifestație împotriva evacuării și demolării satului Luezerath pentru extinderea unei mine de cărbune.
Suedeza a fost reţinută în timp ce protesta la mina de suprafaţă Garzweiler 2, la circa 9 kilometri de Luetzerath. Ea s-a alăturat vineri acestui protest.
”Vom folosi forţa pentru a vă aduce la un control al identităţii, aşadar vă rugăm să cooperaţi!”, le-a spus un poliţist german grupului de activişti, potrivit unor imagini video de la locul protestului.
”Greta Thunberg făcea parte din grupul de activişti care s-au îndreptat către gardul de protecţie. Ea a fost însă oprită şi adusă de noi împreună cu acest grup în afara zonei de pericol imediat, în vederea stabilirea identităţii”’, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din oraşul german Aachen.
Ţinută de un braţ, Greta a fost dusă de trei poliţişti la o anumită distanţă de marginea minei unde se aşezase mai devreme împreună cu grupul ei, apoi a fost însoţită înapoi către dubele poliţiei.
Drumuri ocupate, căi de acces și excavatoare: protestele față de extinderea minei de lignit continuă, chiar și după evacuarea satului Lutzerath. La fel și confruntările cu poliția.
Poliția a folosit bâte, spray cu piper și agenți călare.
Sursa foto: Federico Gambarini/dpa
Greta Thunberg carried out and detained at protest by German police pic.twitter.com/nCwFAsu7H5
— The Independent (@Independent) January 17, 2023
Comentariile sunt oprite pentru acest articol