11 actori ai Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti au realizat un proiect, „(R)Evoluţia tablourilor”, în care tablouri celebre realizate de mari pictori români, opere care au fost împuşcate în evenimentele din 1989 și au fost restaurate ulterior de o echipă de restauratori ai Muzeului Naţional de Artă al României, pe parcursul mai multor ani.
Au fost lansate public 11 clipuri video, disponibile prin scanarea unor QR coduri imprimate pe fotografiile expuse la Galeriile Artmark – la Palatul Cesianu-Racoviţă în perioada 19 decembrie 2024 – 19 ianuarie 2025, notează news.ro.
„(R)Evoluţia Tablourilor” este primul proiect multimedia din România care a adus laolaltă istorie, arte plastice, teatru, fotografie, video şi tehnologie.
Actorii Ion Caramitru, Emilia Popescu, Amalia Ciolan, Monica Davidescu, Ileana Olteanu, Cosmina Olariu, Mircea Rusu, Alexandru Potocean, Lari Giorgescu, Richard Bovnoczki şi Daniel Badale povestesc, simt şi transmit încărcătura operelor de artă fiind faţă-n faţă cu picturile restaurate.
„Este un proiect special, care nu reprezintă numai o fascinantă lecţie de istorie spusă cu har de actorii Teatrului Naţional din Bucureşti, ci şi un moment dedicat împlinirii a 35 de ani de la Revoluţia din 1989, pe care suntem datori să nu o uităm. Rănile suferite de tablouri sunt rănile culturii româneşti. Ion Caramitru spunea că Revoluţia la care a participat domnia sa nu a reuşit. «Revoluţia la care a participat Sergiu Nicolaescu a reuşit». Astăzi vin să completez în mod fericit şi puţin mai optimist această vorbă, spunând că măcar «Revoluţia tablourilor» a reuşit, iar asta se datorează şi celor care nu uită ce s-a întâmplat în 1989, iar în cazul de faţă celor de la Artmark, care găzduiesc această expoziţie, precum şi actorilor care dau voce poveştilor tablourilor împuşcate”, a precizat autorul acestui proiect, fotograful Florin Ghioca.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol