26 aprilie 2024, 7:15

Actorul Gavril Pătru: “Vă rog să mă iertați pentru că în prima noapte de război, eu și colegii mei v-am făcut să râdeți!”

Mesaj impresionant al actorului Gavril Pătru, aseară, pe Facebook. Actorii simt altfel lucrurile, poate tocmai de aceea președintele Ucrainei, Vladimir Zelenskiy, actor de comedie, are atâta priză la public.

Joi seara, la TNB, Gavril Pătru a avut spectacol cu piesa “Cursa de șoareci”, alături de colegii lui Ileana Olteanu, Tomi Cristin, Silviu Biriș, Adela Mărculescu.

“Cursa de șoareci” este o comedie care se joacă pe scena Naționalului cu mare succes de peste cinci ani și are la baza romanul Agathei Christie.

Vă rog să mă iertați!

În seara asta am avut spectacolul Cursa de șoareci…,au fost două momente în care nu mai aveam aer, am vrut să opresc spectacolul și să’mi cer scuze spectatorilor că’i fac să râdă, mă simțeam vinovat că în timp ce oamenii mor la câteva sute de kilometri de sala de teatru, noi ne continuăm viața..,

Apoi mă gândeam că poate ăsta’i rolul meu, să’i fac să uite tot,chiar și pentru câteva clipe, dar nu, mă mințeam singur!

Dacă cineva dintre voi a fost în sală :

VĂ ROG SĂ MĂ IERTAȚI pentru că în prima noapte de război,eu și colegii mei v’am făcut să râdeți!

Foto Florin Ghioca


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol