21 mai 2024, 6:21

Actorul Gerard Depardieu, în arest preventiv

Actorul francez Gerard Depardieu a fost plasat în arest preventiv, după ce a fost convocat, luni, 29 aprilie, la sediul Poliţiei Judiciare din Paris, pentru a fi interogat în legătură cu noi acuzații de agresiune sexuală formulate împotriva sa.

Depardieu, deja inculpat pentru agresiuni sexuale într-un alt dosar, este vizat de două plângeri formulate de două femei care l-au acuzat de agresiune sexuală, conform BBC.

Plângerile, pentru fapte din 2014 și 2021

Una dintre cele două plângeri a fost formulată de către o responsabilă cu decorul care a lucrat pentru filmul „Les Volets Verts”, regizat de Jean Becker. Această femeie l-a acuzat pe starul francez că a agresat-o sexual în anul 2021, într-o vilă privată din Paris.

Potrivit unui articol publicat în cotidianul Mediapart, Gerard Depardieu ar fi pronunţat mai multe fraze grosolane în timpul filmărilor, apoi ar fi atins-o într-o manieră nepermisă.

Femeia a depus o plângere în februarie 2024 pentru agresiune sexuală, hărţuire sexuală şi insulte sexiste. Anchetele au fost încredinţate districtului trei din cadrul Poliţiei Judiciare din Paris, potrivit Agerpres.

Cealaltă plângere a fost formulată de o fostă asistentă de regie, care l-a acuzat pe starul francez de agresiune sexuală în anul 2014.

Gerard Depardieu neagă acuzațiile

Celebrul actor este inculpat din 2020 pentru viol şi agresiune sexuală asupra unei tinere actriţe, Charlotte Arnould. Acest dosar este deschis în continuare.

La rândul ei, actrița Helene Darras a depus o plângere împotriva lui pentru agresiune sexuală în timpul unor filmări din 2007, însă acea plângere a fost clasată de Parchetul din Paris pentru prescrierea faptelor.

În Spania, Gerard Depardieu este vizat de o plângere formulată de jurnalista şi scriitoarea Ruth Baza, care îl acuză că a abuzat-o în anul 1995.

De cealaltă parte, actorul francez, acum în vârstă de 75 de ani, susține că nu a abuzat niciodată vreo femeie. El a negat acuzațiile în cadrul unei scrisori deschise publicate în octombrie 2023 în cotidianul Le Figaro, referindu-se la acuzaţiile formulate de Charlotte Arnould.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol