1 mai 2024, 21:12

Actorul Kevin Spacey a fost declarat nevinovat de agresiune sexuală

Actorul Kevin Spacey a fost declarat nevinovat de agresiune sexuală, pentru presupusele fapte comise în perioada 2005-2013. Jurații l-au achitat pentru toate cele nouă capete de acuzare. Actorul, care implineste 64 de ani astăzi, a izbucnit în lacrimi la anunțul sentinței.

Kevin Spacey a fost pus sub acuzare de autoritățile britanice pentru nouă capete de acuzare pentru agresiune sexuală împotriva a patru bărbați. De asemenea, actorul a fost acuzat și că a forțat o persoană să întrețină “activități sexuale fără consimțământ“.

Jurații, opt bărbați și trei femei, au decis că acuzațiile nu sunt reale. La momentul pronunțării verdictului, Spacey a izbucnit în lacrimi. Presupusele incidente pentru care actorul a fost acuzat ar fi avut loc în Marea Britanie, între 2004 și 2013.

În urmă cu un an, Serviciul Procuraturii Coroanei (CPS) a anunțat că pe numele actorului Kevin Spacey, în vârstă de 62 de ani, au fost deschise patru dosare penale pentru agresiune sexuală.

Spacey a devenit cunoscut pentru roluri din filme celebre precum Seven, LA Confidential, American Beauty și Baby Driver, precum și în serialul Netflix House of Cards. A câștigat Oscarul pentru cel mai bun actor în American Beauty, respectiv cel mai bun actor în rol secundar în The Usual Suspects.

Pe baza unor acuzații similare, Spacey a fost exclus din serialul House of Cards și obligat să plătească despăgubiri de 31 de milioane de dolari către producătorul serialului. Actorul și regizorul american a declarat în tribunal că acuzațiile împotriva sa nu sunt fondate, iar incidentele, dacă au avut loc, au fost cu consimțământ.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol