CITIRE

Adevărata pizza italiană se mănâncă la București. ...

Adevărata pizza italiană se mănâncă la București. Noi am fost acolo și n-am mai fi plecat

Știți vorba aceea că, dacă vrei să găsești diamantul cel mare, trebuie să sapi până în cele mai ascunse cotloane? Noi l-am găsit și vi-l arătăm și vouă!

Ceea ce ne-a impresionat în primă fază a fost faptul că restaurantul despre care vă vom povesti își aduce ingredientele chiar din orașul în care s-a născut pizza modernă, în 1889, când – spune legenda – pizzaiolul Raffaele Esposito a trebuit să gătească un astfel de preparat culinar în cinstea reginei Margherita di Savoia, care urma să viziteze orașul alături de soțul său, regele Umberto I. La rândul ei, suverana a ales acea pizza ornată în cele trei culori ale Italiei: roșu (tomate), alb (mozzarella) și verde (busuioc). Și iată cum a apărut celebra pizza Margherita.

De altfel, chiar așa se numește pizzeria pe care echipa de la Edițiadedimineață.ro a vizitat-o: Borgo Margherita, de pe Calea Vitan, nr. 170.

Sursă imagine: Arhiva Edițiadedimineață.ro

Sursă imagine: Arhiva Edițiadedimineață.ro

Iar legenda de mai sus apare și pe fiecare meniu al localului, unde figurează la loc de cinste și numele maestrului pizzaiolo, Beniamino „Benny” Illiano. Dar haideți mai bine s-o lăsăm pe Daniela Korz (co-proprietar al pizzeriei, alături de napolitanul Illiano) să ne spună cum a apărut pizzeria din Vitan:

„Cu ideea am fost eu și asociatul meu. Eu am lucrat 10 ani la ei în Italia, ei au venit cu familia în România și așa ne-a venit ideea de a deschide o mică pizzerie, să facem cunoscut originalitatea pizzei napolitane. Povestea noastră a început cu asociatul meu care este italian, Benjamin. Eu lucrând la ei 10 ani, în Italia, am cunoscut pizza și pastele lor, el a venit în vizită în România cu familia. A vrut să aducă puțin din pizza napolitană aici, pentru câțiva clienți (destul de mulți); am reușit și așteptăm câți mai mulți ca să ne cunoască. Suntem încă mici, de aproape 2 ani. Încercăm să ne lărgim, sper să găsim cât mai mulți să aprecieze pizza noastră. Îmi pare că suntem micuți și nu putem încă să ne facem cunoscuți. Este singura locație pentru moment. Încercăm să găsim și în altă parte, dar cu asta am început și asta rămâne de suflet.

Sursă imagine: Arhiva Edițiadedimineață.ro

Pentru moment, sunt 8 oameni – toți români. Am pizzaiolul, care a învățat de la asociatul meu exact așa cum se face pizza. Ingredientele în general sunt italienești. Avem distribuitori care ne aduc direct din Italia: prosciutto, mozzarella, salam. La pizza nu lucrăm cu ingrediente românești. Singurul lucru este drojdia care este românească. Făina e tot din Italia. Și vinul este din Italia, de asemenea din zona Napoli – îl face un prieten de-al lui Beni la țară și ni-l aduce nouă.

Am ținut foarte mult la calitate, chiar dacă calitatea costă. Chiar dacă ne vedeți așa mici, ne-am menținut tot timpul la calitate. Nu am schimbat ingredientele, am rămas mereu cu aceleași. Clienții deja au simțit deja treaba asta. Clienții care vin sunt atât români, cât și italieni. Sunt italieni destui de mulți care mă întrebau la început cum de ne-au găsit aici. Nici nu mă gândeam că sunt atât de mulți italieni în București”, a explicat Daniela Korz pentru Edițiadedimineață.ro.

Doamna Daniela nu a ezitat să ne împărtășească secretele cele mai ascunse ale locului unde mănânci la fel de bine ca în Italia

Aceasta nu a ezitat să ne dezvăluie faptul că proprietarii localului se gândesc să extindă afacerea, „însă deocamdată doar în București, în alte sectoare, depinde de spațiile pe care le găsim. Vrem să ne extindem și pe livrări”.

Cât privește vizitatorii, numărul lor depinde de zile, sfârșitul de săptămână aducând un flux mai continuu – „aproximativ 100 de persoane”, a punctat doamna Korz.

Sursă imagine: Arhiva Edițiadedimineață.ro

Cătălin Botezatu, printre clienții  Borgo Margherita

Nici vedetele nu au ocolit mica, dar cocheta pizzerie din zona Mihai Bravu: Patrizia Paglieri (fostă jurată la Masterchef) și creatorul de modă Cătălin Botezatu se numără printre cei care au trecut pragul restaurantului Borgo Margherita. Paglieri a venit chiar și a doua oară, a ținut să precizeze cu mândrie Daniela Korz.

Vai, dar cum era să încheiem fără să vă descriem ce am mâncat? Bineînțeles că am comandat o pizza Margherita, iar alături de ea o pizza Uomo. Vă mărturisim că Uomo a avut pe ea cam toate bucatele posibile, așa că nu știai ce să faci mai întâi: să muști cu poftă sau să ții bine de felie, spre a nu se prăbuși sub greutatea belșugului de ingrediente. În schimb, Margherita a fost ca un leac pentru orice Toma Necredinciosul: dacă până acum ați fi strâmbat din nas, gândindu-vă că o astfel de pizza este doar pâine goală, vă recomandăm insistent să treceți pe la Borgo Margherita. Pur și simplu se topește în gură! Iar vinul? A spus-o Fănuș Neagu mult mai bine decât noi (în „Frumoșii nebuni ai marilor orașe”): era „atât de bun, încât îți venea să-i spui «dumneavoastră»”.

Sursă imagine: Arhiva Edițiadedimineață.ro

Încheierea vă aparține. Vrem să mai colindăm prin București și să vă mai prezentăm astfel de minuni ale gastronomiei din Capitală, așa că așteptăm sugestiile dumneavoastră pe adresa [email protected]


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.