Longevitatea relațiilor reprezintă unul dintre barometrele ce ne diferențiază de generațiile anterioare. Dacă părinții ori bunicii noștri erau învățați că în cuplu toleranța este cheia succesului, în prezent, suntem din ce în ce mai puțin dispuși să acordăm circumstanțe atenuante partenerilor, atunci când ceva nu ne convine în relație, ajungând să punem punct, definitiv, chiar dacă ecuația familială implică și copii, scrie Bianca Sîrbu pentru paginadepsihologie.ro.
Și totuși, nimic nu este întâmplător, spun specialiștii (John Gottman și echipa sa) care, încă din anii 1970 studiază dinamica relațională și ce fac oamenii, cu exactitate, în relațiile lor.
Concluziile arată că cei ce au ales să o ia pe drumuri separate, la șase ani de când își uniseră destinele, au șase obiceiuri similare: începuturi abrupte, se implică în comportamente toxice, se lasă inundați de emoțiile negative, transmit nonverbal dezacorduri, eșuează în a repara rupturile relaționale și se concentrează excesiv pe amintirile negative.
Primele minute de ceartă contează
Psihologia relațiilor ne spune că primul pas contează, al doilea de asemenea, iar dacă nu suntem conștienți nici de primul și nici de al doilea, mai mult ca sigur suntem prinși într-un tipar de relaționare distructiv.
Acest principiu se referă mai ales la modul în care interacționăm sau ne certăm.
Este dovedit științific că o discuție care începe abrupt și violent greu va merge spre o direcție bună, riscul ei de escaladare fiind foarte crescut – ceea ce duce la deconectare, durere și suferință.
Renumitul cercetător John Gottman susține că primele trei minute ale unei conversații reprezintă un bun indicator asupra felului în care se va încheia aceasta. Pe scurt, cu cât discuția începe în mod blând și cu un ton calm, cu atât șansele ca acesta să se continue și să se sfârșească în același mod sunt palpabile.
Mecanismele îndrăgostirii
Odată ce în primele cuvinte ale dialogului sunt incluse pronumele „tu“ urmat de „niciodată“ ori „întotdeauna“, atunci putem aprecia că acea conversație nu va fi una ușoară, tonul vocilor fiind, de asemenea, unul amenințător ori grav.
Pentru că acest subiect este general valabil și de interes pentru fiecare dintre noi, am apelat la psihologul intergrativ Sabina Strugariu, pentru a detalia pe înțelesul tuturor mecanismele îndrăgostirii.
„Multe din cupluri intră în relații cu credința că starea de a fi îndrăgostit va dura toată viața. Îndrăgostirea ajută la crearea unei povești de iubire, așa cum spune Esther Perel, însă doar iubirea matură poate susține o poveste de viață. Iar iubirea matură nu se bazează doar pe sentimentul de a fi îndrăgostit, ci și pe valori și filosofii de viață comune, pe reciprocitate și disponibilitatea de a lucra la relație, pe așteptări similare și pe capacitatea de a tolera diferențele și de a le negocia într-un mod sănătos, respectuos și deschis. Se spune că iubim așa cum am fost iubiți, în sensul în care modul în care percepem și trăim iubirea este în strânsă legătură cu modul în care am primit și am învățat să o oferim, cu modul în care ne-au fost satisfăcute nevoile relaționale și cu experiențele prin care am trecut. Atunci când intrăm într-o relație, aducem tot ceea ce suntem cu noi, nu doar sentimentul de iubire pe care îl purtăm celuilalt și viceversa. Și dacă sentimentul de îndrăgostire poate să vină de la sine, limbajul de iubire al celuilalt presupune curiozitate și o dorință de cunoaștere, dar mai ales disponibilitatea de a lucra activ pentru a ne armoniza. Și putem face acest lucru doar asumându-ne propriile nevoi, așteptări, comportamente și mecanisme de a funcționa în relații.“
Cei Patru Călăreți ai Apocalipsei Relaționale
Cei Patru Călăreți ai Apocalipsei Relaționale simbolizează o metaforă uzitată ce reprezintă sfârșitul lumii în Noul Testament. John Gottman folosește această sintagmă cu rolul de a descrie tipurile de comportamente ce pot prezice finalul unei relații.
Așadar, fie că vorbim despre critică, dispreț, defensivă sau împietrire, oricare dintre acestea, prezente în repertoriul nostru comportamental, semnalează, potrivit site-ului mindbodygreen.com, o relație în dificultate.
- Critica este atunci când atacăm verbal persoana de lângă noi, când subliniem defectele de caracter ale partenerului de viață. Aceasta este diferită de o plângere sau de o nemulțumire și, de cele mai multe ori, reprezintă o poartă deschisă spre cel de-al doilea călăreț al apocalipsei, și anume, disprețul.
- Disprețul reprezintă o formă mult mai agresivă decât critica și se manifestă prin explicații excesive, sarcasm, imitații, poreclirea celuilalt, fiind o formă de abuz emoțional. Scopul final al disprețului este desconsiderarea partenerului de viață și superioritatea morală asupra lui.
- Împietrirea apare atunci când partenerul disprețuit ajunge să nu mai răspundă acuzațiilor aduse, preferând să-și găsească alte activități. În acest punct, de obicei, este posibil să nu mai avem energia de a purta un dialog rațional cu partenerul de viață.
- Ultimul „călăreț“, dar nu și cel din urmă, defensiva apare atunci când jumătatea de cuplu explică în exces, justifică ori neagă nemulțumirile partenerului, fără să aloce timp pentru a le auzi. De cele mai multe ori, partenerul defensiv dă vina pe acțiunile celuilalt, iar de aici până la o adevărată ceartă este doar un pas.
Potopul emoțional
Într-o perioadă guvernată de interacțiuni problematice, asezonate cu diverse manifestări ale celor patru călăreți (comportamente toxice), partenerii pot simți ce înseamnă o „inundație“ relațională, asemănată viiturilor de primăvară.
Mai exact, atunci când suntem expuși continuu la stres și cu atât mai mult acasă (unde, teoretic, ar fi zona de liniște), corpul ajunge să secrete hormoni care ne vor împiedica să putem relaționa adecvat cu alți semeni, ajungând să luptăm, să fugim ori chiar să înghețăm, atunci când purtăm dialoguri conflictuale.
Specialiștii în domeniu susțin că aceste inundații nu ar ajunge să se cronicizeze dacă partenerii ar conștientiza situația prin care trec și dacă ar reuși să ia pauze pentru a se liniști, pentru a „ventila“, pentru a calma vâltoarea trăirilor pe care le au.
Nu este nevoie să deținem foarte multe cunoștințe aplicate din domeniul psihologiei emoțiilor, pentru a recunoaște că dincolo de nemulțumirile și frustrările pe care le acumulăm, respectul față de propria persoană și față de partenerul de viață ar fi indicat să primeze.
Dacă, totuși, nu reușim să facem o departajare clară a planurilor în care ne aflăm, este important să conștientizăm acțiunile pe care le întreprindem, întrucât cuvintele pot avea, uneori, o greutate mai mare când sunt verbalizate în momente-cheie ale existenței noastre, pe care să le regretăm mai apoi.
Limbajul nonverbal al ostilității
Plecând de la premisa că o ceartă conjugală nu implică doar cuvinte, trebuie să recunoaștem că și limbajul corpului (limbajul nonverbal) este o altă modalitate prin care ne exprimăm în comunicarea cu ceilalți.
Gesturile și atitudinea ne pot trăda, chiar și atunci când nu suntem pregătiți să ne verbalizăm trăirile. Astfel, mimica, poziția corpului, mâinile ori ochii (dați peste cap) pot fi buni indicatori pe care jumătatea noastră de cuplu îi poate scana, constant, cu scopul de a găsi elemente ce-l pot determina să se simtă iubit și în siguranță sau, din contră, respins, atacat sau amenințat.
Uneori, cuvintele exprimate pot fi antagonice gesturilor pe care le realizăm. De aceea, este important să știm să descifrăm acest limbaj nonverbal, pentru a înțelege intențiile și barierele celuilalt.
Un mod bun de-a face schimbări la acest capitol este să cerem cât mai multe feedback-uri de la cei din jur, apropo de ce se citește pe chipul nostru și ce comunicăm cu corpul nostru atunci când suntem activați emoțional. Sau să apelăm la înregistrări video cu noi, pentru a surprinde realitatea pe care nu o putem descoperi altfel.
Deconectare și reconectare: cum repari relația
Majoritatea dintre noi am crescut cu ideea conform căreia conflictele în cuplu sunt semne de declin relațional. Făcând apel la memorie, pot afirma chiar că deși îi auzeam pe părinții mei vorbind în contradictoriu, odată ce îmi făceam apariția în camera în care se aflau, aceștia se opreau și schimbau subiectul, apreciind că discuțiile adulților nu trebuie purtate de față cu noi, pentru a nu ne face să credem că familia ar da semne de destrămare. Ulterior, am realizat că acest tipar comportamental era folosit în majoritatea căminelor, drept un scut, sau o protecție a celor mici, când se întâlnesc cu situații dificile din viața adulților îngrijitori.
De fapt, specialiștii în sănătatea relațională normalizează trăirile conflictuale existente în cupluri, cu amendamentul ca, în urma acestor furtuni emoționale, acestea să sudeze și mai tare perechea, prin învățarea lecțiilor „predate“ de acele experiențe.
Orice neînțelegere poate fi reparată prin comunicare și curiozitate.
O reparație finalizată cu succes poate fi atunci când ambii parteneri își dau seama că au un scop comun, dar nu și mijloace asemănătoare și reușesc să negocieze o împăcare, găsind modalități de a se apropia unul de celălalt.
În contrapartidă, o reparație eșuată are loc atunci când unul dintre parteneri își arată intenția de a salva situația, însă celălalt rămâne blocat în punctul conflictual și nu îl poate depăși.
Tot Institutul Gottman ne spune că după o ruptură relațională avem de depus de cel puțin cinci ori mai mult efort pentru a remedia daunele create, raportul magic fiind 1 la 5: o greșeală este urmată de cinci gesturi de reparare.
Sabina Strugariu, psiholog și editor al rubricii #RecomandareaSabinei, adaugă: „Nu există relații perfecte, însă există relații în care ambii parteneri sunt dispuși să repare, mai degrabă decât să evite un conflict sau o situație. Avem adesea impresia că în relațiile care funcționează, lucrurile vin mereu de la sine. În realitate, însă, în relațiile funcționale, ambii parteneri sunt deschiși spre a accepta că nu există adevăr absolut și nu contează cine are dreptate, ci cum anume putem crea un spațiu de siguranță, de empatie și înțelegere pentru perspectiva celuilalt: dându-ne timp pentru a purta și relua discuțiile dificile, luându-ne pauze când simțim că discuția escaladează și, în loc de a găsi o soluție, vom ajunge să rănim, încercând să rămânem ancorați în prezent și în subiectul de pe masa discuției, fără a menționa mereu trecutul.“
Un obicei nesănătos pentru iubire
Pe parcursul vieții trăim atât momente frumoase, cât și momente grele, provocatoare, important este să știm să ne adaptăm și să le facem față. Așa se face că, în cazul cuplurilor fericite, acestea își pot aminti crâmpeie de viață în care au făcut cunoștință cu împlinirea, cu dragostea, cu implicarea și curiozitatea partenerilor lor, gânduri ce le dau puterea să depășească clipele mai puțin bune cu care s-ar confrunta, inevitabil, de-a lungul timpului.
Însă așa cum aceste cupluri reușesc să-și canalizeze energia și dragostea plecând de la fundamentul ce-i leagă, așa sunt și cei ce sunt nefericiți, care au păstrat în memoria lor amintiri ce le aduc durere, tristețe, solitudine ori dezgust profund.
Psihoterapeutul Gáspár György punctează adesea faptul că una dintre întrebările cu care începe terapiile de cuplu este „Cum v-ați cunoscut?“. Iar în funcție de răspunsurile pe care le primește de la partenerii de cuplu, poate trasa o primă ipoteză apropo de câte șanse are acea terapie și care ar putea să fie viitorul acelei relații.
Antidot pentru toxicitatea relațională
Specialiștii ne încurajează: indiferent de obiceiurile și felul în care ne comportăm, există soluții-antidot ce pot da roade, dacă le aplicăm în momentele oportune. Așadar, dacă observăm modificări în cadrul relației pe care o avem, nu ar strica să le conștientizăm și să le corijăm, prin schimbarea propriului comportament.
Dacă de obicei aveam tendința de a ridica tonul și a arunca vina în cârca partenerului, ar fi necesar să ne gândim dinainte la volumul prin care ne exprimăm nevoile și felul în care o facem, printr-o pornire mai blândă (după cum subliniam anterior, comunicarea joacă un rol-cheie în dinamica relațională).
În locul disprețului, specialiștii ne îndeamnă să fim responsabili de propriile sentimente, iar dacă ne confruntăm cu inundații cronice, să facem cunoștință cu pauzele, ori cu respirația profundă.
Poate părea greu la început, însă a avea dialoguri deschise cu partenerul despre însuși felul în care se simte în timpul conversațiilor avute, înseamnă că ne dorim să exprimăm verbal aceleași mesaje precum cele nonverbale.
Scenariile despre relațiile perfecte nu se potrivesc cu realitatea, însă putem descoperi frumusețile vieții de cuplu dacă rămânem deschiși la minte și dacă înțelegem că viața bate filmul.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol