19 aprilie 2024, 20:01

Adio, încărcătoare! USB-C, portul standard pentru electronice

Dacă Uniunea Europeană nu a putut să interzică punga cu pungi, măcar a făcut câte ceva pentru punga cu… încărcătoare.

USB-C va deveni portul standard pentru toate telefoanele inteligente, tabletele, camerele, căștile, difuzoarele portabile și consolele video portabile în UE.

Europenii vor putea astfel să-și încarce dispozitivele electronice cu același încărcător cu port USB-C, indiferent de marca dispozitivului, potrivit unei Directive propuse de Comisia Europeană. În plus, Comisia propune separarea vânzării încărcătoarelor de vânzarea de dispozitive electronice.

Acest lucru va limita numărul încărcătoarelor nedorite sau neutilizate. Se estimează că reducerea producției și eliminării noilor încărcătoare va micșora cantitatea de deșeuri electronice cu aproape o mie de tone pe an.

Mai mult, se dorește informarea consumatorilor cu informații mai pertinente. Producătorii vor trebui să furnizeze informații relevante cu privire la performanța de încărcare, inclusiv informații privind puterea cerută de dispozitiv și dacă acesta permite încărcarea rapidă. Astfel, consumatorii vor putea vedea mai ușor dacă încărcătoarele lor pe care le posedă îndeplinesc cerințele noului lor dispozitiv sau vor putea să aleagă un încărcător compatibil. Împreună cu celelalte măsuri, acest lucru ar ajuta consumatorii să limiteze numărul de încărcătoare noi achiziționate și i-ar ajuta să economisească 250 de milioane EUR pe an care ar fi cheltuiți cu achiziții inutile de încărcătoare.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol