19 aprilie 2024, 14:07

„Adoptă o factură”, modul în care vârstnicii singuri cu venituri mici sunt ajutați în criza energiei

Nimeni nu este ocolit de ”criza facturilor” în acest an. „Adoptă o factură” este o campanie lansată de municipalitatea din Florența, Italia, în încercarea de a-i ajuta pe vârstnicii singuri și cu venituri mici să facă față creșterilor de prețuri din ultima perioadă. Este vorba, în special, de facturile la gaze și electricitate.

Inițiativa „Adoptă o factură” începe în această săptămână și vine pentru a ameliora impactul unei majorări de peste 50% a facturilor la gaz și electricitate. Sprijinul din partea Guvernului nu este suficient. Iar în Florența, mai bine de un sfert din populație are peste 65 de ani.

Locuitorii Florenței sunt rugați prin această inițiativă să plătească facturile la utilități ale persoanelor vârstnice care trăiesc singure și care se străduiesc să-și gestioneze banii de la o zi la alta. Primarul Florenței, Dario Nardella, spune că impactul social este foarte puternic, deoarece facturile au crescut foarte mult.

Donațiile vor fi strânse online de o fundație, iar cetățenii vor putea dona cât doresc. Deja, zeci de persoane și companii au anunțat că vor să se implice. Săptămâna trecută, Florența a stins luminile la monumente celebre într-un protest simbolic împotriva costurilor mari ale energiei electrice, așa cum au făcut și alte mari orașe italiene.

Sursa foto: Michelle RaponiPixabay 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol