4 octombrie 2022, 19:04

Ai COVID și nu te-ai vaccinat? Plătește-ți spitalizarea!

Mulți au gândit asta, chiar și în România, văzând, disperați, situația din spitale. De când ne-a lovit al patrulea val al pandemiei de COVID-19, numărul cazurilor de îmbolnăvire gravă și, implicit, al spitalizărilor, a crescut până în punctul de a duce în colaps sistemul medical. Cazurile de COVID copleșesc spitalele, iar celelalte patologii sunt obligate să rămână în așteptare pe termen nedeterminat, în detrimentul a sute de mii de pacienți.

Acest gen de situație a determinat un stat să ia o decizie radicală.

Autoritățile din Singapore au decis ca, începând din 8 decembrie, toți pacienții diagnosticați cu COVID-19, care au decis să nu se vaccineze, să fie nevoiți să-și achite singuri cheltuielile pentru spitalizare, a anunțat luni, 8 noiembrie, Ministerul Sănătății, relatează Channel News Asia.

În prezent, Guvernul din orașul-stat insular din Asia de Sud-Est este cel care suportă cheltuielile medicale în caz de spitalizare pentru locuitorii din Singapore, rezidenții permanenți și deținătorii de permise de ședere pe termen lung, cu excepția celor care au fost testați pozitiv la scurt timp după întoarcerea din călătoriile în străinătate.

„În prezent, persoanele nevaccinate reprezintă o majoritate considerabilă a celor care au nevoie de terapie intensivă, solicitând în mod disporporționat resursele noastre de asistență medicală”, au transmis reprezentanții Ministerului Sănătății.

Noua regulă se va aplica pacienților cu COVID-19 care sunt eligibili pentru vaccinare, dar care aleg să nu se imunizeze. Pentru cei care sunt vaccinați parțial, cheltuielile cu spitalizarea vor mai fi suportate de Guvern până la 31 decembrie, oferindu-le astfel timp acestor persoane să îndeplinească schema completă de vaccinare.

Pe de altă parte, persoanele care nu fac parte din categoriile eligibile pentru a primi vaccinul anti-COVID, cum sunt copiii mai mici de 12 ani sau oamenii care au contraindicație medicală la vaccinare, vor avea în continuare plătite integral de către Guvern costurile spitalizării.

De la 1 ianuarie 2022, doar cetățenii din Singapore, rezidenții permanenți și deținătorii de permise de ședere pe termen lung care sunt complet vaccinați și nu au călătorit recent în alte țări vor avea facturile medicale pentru COVID-19 achitate integral de guvern.

„Trebuie să trimitem acest semnal important pentru a-i îndemna pe toți oamenii să se vaccineze dacă sunt eligibil”, a spus ministrul sănătății, Ong Ye Kung. În Singapore, peste 86% din populație a fost vaccinată până acum cu schema completă, potrivit datelor de pe portalul ourworldindata.org.

Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) publică, pe site-ul său, avertizările de călătorie pentru statele lumii, iar Singapore are o întreagă listă de condiții detaliată de minister.

STARE DE URGENȚĂ: NU (stare de epidemie la nivel național)

RESTRICȚII DE INTRARE PE TERITORIUL NAȚIONAL

Nu este permisă intrarea cetățenilor străini în Singapore pentru scurtă ședere (inclusiv turism), indiferent de cetățenie sau statul dinspre care se călătorește, cu următoarele excepții:

A. Personalul navigant de pe navele comerciale, pentru care s-a obținut aprobarea Autorității Maritime și Portuare din Singapore în vederea efectuării schimbului de echipaj, care a petrecut o perioadă de carantină de 14 zile în țara de origine, a efectuat un test COVID-19 cu cel mult 48 de ore înainte de data plecării spre Singapore și prezintă un certificat „fit to travel” emis cu cel mult 24 de ore înainte de zbor.

B. Persoanele care călătoresc prin facilitatea „Singapore Citizen/Permanent Resident (PR) Familial Ties Lane” care au una din următoarele calități: membru de familie/rudă a unui cetățean singaporez/rezident permanent; logodnic/logodnică a unui cetățean singaporez/rezident permanent; posesor al unui acord de principiu (In Principal Approval, IPA) pentru rezidență permanentă sau Long Term Visit Pass (LTVP) care călătorește în Singapore pentru definitivarea formalităților de lungă ședere; persoană nerezidentă care trebuie să călătorească în Singapore din motive imperative (spre exemplu decesul unui membru de familie în Singapore).  Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul Safe Travel.

C. Persoanele care călătoresc prin facilitatea „Student’s Pass Holder Lane”, care au una din următoarele calități: părinte/reprezentant legal al unui posesor de permis de ședere pentru studii (Student’s Pass, STP) în vârstă de până la 19 ani; frate/soră a unui posesor de permis de ședere pentru studii cu vârsta de până la 6 ani, care nu este înscris la școală; soț/soție a unui posesor de permis de ședere pentru studii postuniversitare; copil al unui posesor de permis de ședere pentru studii postuniversitare. Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul Safe Travel.

  1. Persoanele care călătoresc dinspre, Republica Populară Chineză (incluzând RAS Macao, RAS Hong Kong), Taiwan, indiferent de scopul călătoriei, prin facilitatea „Air Travel Pass”. Înainte de a călători spre Singapore, persoana trebuie să fi petrecut cel puțin 14 de zile consecutive în una din aceste țări și să solicite cu 7 – 30 de zile înainte de data călătoriei aprobarea pentru un Air Travel Pass. Călătoria se poate face doar cu zboruri directe. După sosirea în Singapore, este obligatorie efectuarea unui test PCR pentru COVID-19 și izolarea la o unitate de cazare hotelieră declarată până la aflarea rezultatului testului. Totodată, este obligatorie descărcarea și folosirea aplicației Trace Together pe toată durata șederii în Singapore și timp de 14 zile după întoarcerea în țara de origine. Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul Safe Travel .
  2. Persoanele rezidente în Brunei Darussalam și Republica Populară Chineză, (și care călătoresc dinspre Chongqing, Guangdong, Jiangsu, Shanghai, Tianjin sau Zhejiang) în scop de afaceri sau vizită oficială, prin facilitatea „Reciprocal Green Lane”. În acest sens, este necesară invitarea din partea unei companii sau a unei instituții guvernamentale din Singapore care solicită pe lângă Autoritatea pentru Imigrație și Puncte de Control (Immigration and Checkpoints Authority, ICA) aprobarea unui „Safe Travel Pass”, pentru ca un rezident în Republica Populară Chineză să poată călători în Singapore. Odată obținută aprobarea, este emisă o scrisoare de aprobare. Persoanele care călătoresc din Republica Populară Chineză spre Singapore trebuie să facă un test molecular (tip PCR) pentru depistarea COVID-19 cu până la 48 de ore înaintea efectuării călătoriei și să obțină un certificat medical care atestă un rezultat negativ; ulterior ele vor fi supuse unui test PCR și după sosirea în Singapore. Costul testelor este suportat de către solicitant. Pe lângă măsurile de sănătate publică în vigoare din țara primitoare, călătorii trebuie să respecte un itinerariu controlat, supravegheat de compania sau instituția gazdă pentru primele 14 zile. Călătorul nu poate folosi transportul public în acest scop, cu excepția autoturismelor închiriate / taxiurilor sau a mijloacelor de transport ale companiei gazdă. Mai multe detalii pot fi găsite  aici.
  3. Persoanele care călătoresc pentru urgențe familiale (spre ex. deces sau boală gravă a unui membru de familie aflat în Singapore), în baza facilității „Death and critical illness emergency visits”. Este permisă călătoria a cel mult doi membri de familie/caz. Solicitarea aprobării călătoriei se face prin completarea acestui formular, la care se anexează documente justificative (spre exemplu certificat de deces, scrisoare medicală etc.). Mai multe detalii pot fi găsite pe site-ul Safe Travel.
  4. Persoanele care călătoresc folosind facilitatea de călătorie spre Singapore pentru persoanele vaccinate, intitulată „Vaccinated Travel Lane” (VTL), de care pot beneficia cetățenii singaporezi, cetățenii străini cu statut de rezidenți permanenți, cetățenii străini posesori de permise de lungă ședere, dar și cetățenii străini care călătoresc în scop de scurtă ședere (inclusiv afaceri sau vizite oficiale). Această facilitate se aplică în relația cu Brunei Darussalam, Canada, Danemarca, Germania, Franța, Italia, Olanda, Spania, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, SUA. Începând cu data de 08.11.2021, această facilitate va fi extinsă și pentru Australia și Elveția și, începând cu data de 15.11.2021, și cu Republica Coreea. Cu excepția cetățenilor singaporezi și a cetățenilor străini cu statut de rezident permanent, toți ceilalți călători vor trebui să solicite eliberarea unui permis special intitulat „Vaccinated Travel Pass” (VTP). Detaliile cu privire la facilitatea VTL pot fi accesate aici .
  • Toate persoanele care călătoresc spre Singapore pentru scurtă ședere vor trebui să aibă o asigurare de călătorie pentru costurile de tratament medical și spitalizare legate de COVID-19 în Singapore, cu o acoperire minimă de USD 30.000.
  • Posesorii de permise de muncă (Work Pass) și membrii lor de familie (Dependant’s Pass) vor trebui să obțină avizul Ministerului Forței de Muncă, înainte de a începe călătoria spre Singapore, prin facilitatea „Work Pass Holder General Lane”. Avizul se solicită de către angajator, cu până la 60 de zile înainte de data preconizată pentru revenirea angajatului în Singapore. Informații suplimentare pot fi găsite pe site-ul Safe Travel.
  • Cetățenii străini posesori de Long-term Visit Pass (LTVP), sau ai unui acord de principiu (In Principal Agreement, IPA) pentru un LTVP care intenționează să intre sau să se întoarcă în Singapore, trebuie să obțină permisiunea Autorității pentru Imigrație și Puncte de Control (Immigration and Checkpoints Authority, ICA) înainte de a-și începe călătoria spre Singapore. Cererea se transmite la adresa [email protected].
  • Cetățenii străini posesori de Student’s Pass (STP), sau ai unui acord de principiu (In Principal Agreement, IPA) pentru un STP care intenționează să intre sau să se întoarcă în Singapore trebuie să obțină permisiunea Ministerului Educației înainte de a-și începe călătoria spre Singapore prin facilitatea „Student’s Pass Holder Lane”. Ministerul Educației va lua în considerare cursurile la care studentul este înscris și va acorda prioritate pentru aprobarea  intrării celor care studiază în instituții de învățământ superior publice. Deținătorii de STP, precum și cei cărora li s-a acordat IPA pentru STP, trebuie să depună cererea lor la instituția de învățământ unde sunt înscriși, care va transmite ulterior solicitarea către Ministerul Educației. Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul Safe Travel.
  • Dacă se acordă aprobarea,  posesorilor de permise de muncă, membrilor lor de familie, posesorilor de LTVP, STP sau de IPA li se va elibera o scrisoare din partea autorității competente. Aceștia trebuie să prezinte această scrisoare de aprobare de intrare personalului companiei aeriene la check-in la aeroportul de plecare, precum și ofițerului de imigrație la sosirea în Singapore.
  • Orice cetățean singaporez, cetățean străin cu statut de rezident permanent, sau cetățean străin posesor de permis de ședere pe termen lung care testează pozitiv pentru COVID-19 în Singapore, sau care prezintă simptome în termen de 14 zile de la sosirea în Singapore este responsabil pentru acoperirea propriilor cheltuieli medicale. Cetățenii singaporezi și cetățenii străini cu statut de rezident permanent pot utiliza subvenții guvernamentale, planurile MediSave și MediShield Life/Integrated Shield pentru a contribui la acoperirea costurilor. Deținătorii de permise de lungă ședere pot apela la propria asigurare medicală privată.
  • Deținătorii de permise de scurtă ședere sunt de asemenea responsabili pentru plata tuturor cheltuielor medicale dacă testează pozitiv pentru COVID-19 în orice moment al șederii lor în Singapore. Nu sunt disponibile subvenții pentru costurile medicale ale deținătorilor de permise de scurtă ședere.

 

IMPORTANT: Ministerul Forței de Muncă a reluat procesul de aprobare a intrării în Singapore a cetățenilor străini posesori de permise de ședere în scop de muncă și a membrilor de familie ai acestora, cu condiția ca aceștia să fie vaccinați complet împotriva COVID-19 înaintea sosirii în Singapore, cu unul dintre vaccinurile aprobate de Organizația Mondială a Sănătății. Deținătorii de permise de muncă și membrii lor de familie vor trebui să prezinte documente justificative privind vaccinarea, să efectueze un test serologic la sosirea în Singapore și să accepte măsurile sanitare impuse, în caz contrar dreptul de ședere le poate fi revocat.

Deținătorii de permise de muncă și membrii lor de familie au la dispoziție 14 zile de la data finalizării perioadei de carantină pentru a-și actualiza datele privind regimul de vaccinare în Registrul Național privind Imunizarea din Singapore.

Condiția privind vaccinarea nu se aplică membrilor de familie ai posesorilor dreptului de ședere în scop de muncă cu vârsta sub 12 ani. Membrii de familie ai posesorilor dreptului de ședere în scop de muncă cu vârsta între 12-18 ani nevaccinați vor putea călători în orașul-stat sub condiția vaccinării cu prima doză dintr-un vaccin împotriva COVID-19 autorizat pe plan local în prima lună de la sosirea în Singapore și a vaccinării cu a doua doză în cel mult o lună de la primirea primei doze.

Deținătorii de permise de muncă și membrii lor de familie care nu sunt eligibili pentru vaccinare din motive medicale pot solicita exceptarea de la regulă, pe baza unei scrisori medicale, înainte de înaintarea cererii de aprobare a intrării în Singapore.

Solicitanții de aprobare pentru a intra în Singapore nu ar trebui să facă planuri de călătorie spre Singapore până când autoritatea competentă (Ministerul Forței de Muncă/ICA / Ministerul Educației) nu a emis aprobarea. În cazul în care ajung în Singapore fără scrisoarea de aprobare, li se va cere părăsirea acestui stat în termen de 48 de ore, cu suportarea cheltuielilor din fonduri proprii. În cazul în care o persoană aflată în această situație nu respectă dispozițiile, ICA poate anula dreptul de ședere sau acordul de principiu IPA.

Sursa foto: channelnewsasia.com

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE