27 martie 2024, 21:39

Aida Economu, despre idealul frumuseții din ziua de astăzi: Când tu ai 20 de ani și îți faci niște injecții, nu este ok

O voce care ne reamintește cum ar trebui de fapt să privim lucrurile, ne trezește la realitate și ne prezintă una dintre problemele cu care doamnele și domnișoarele de astăzi se confruntă. Aida Economu, un exemplu care vine să ne demonstreze că frumusețea stă în ochii celui care privește, iar standardele impuse de societate nu fac decât să altereze ceea ce fiecare dintre noi are mai de preț, unicitatea.

Trăim într-o societate în care idealul frumuseții a fost și va fi în continuare umbrit de o serie de criterii. Astăzi, femeile aleargă după perfecțiunea impusă de vocile inflente ale revistelor de modă, ale influencerilor sau ale celor care cred că frumusețea se dobândește, se construiește din silicon, acid hialuronic sau ore întregi în saloanele de înfrumusețare.

Are 34 de ani, are fire albe, riduri și își arată vârsta natural, fără ascunzișuri, fără secrete. Nu crede în egalitatea dintre sexe, însă consideră că femeile au alte arme de putere decât bărbații, iar cea mai importantă dintre acestea este feminitatea. Aida Economu a stat de vorbă cu Ioana Ciurela, în cadrul emisiunii Oamenii Dimineții, despre ceea ce înseamnă astăzi tiparul frumuseții, despre începuturile carierei sale de actriță, dar și despre diferența dintre actor și vedetă. 

Delicată, romantică și veșnic îndrăgostită, Aida Economu este genul de actor care surprinde prin naturalețe. Este actriță independentă, motiv pentru care majoritatea timpului său este împărțit între teatru, cinematografie și publicitate. De mai bine de doi ani, Aida face parte din echipa Divan Film Festival, un proiect drag sufletului ei și poate fi văzută pe scena Teatrului Metropolis.

Cu toate acestea, emană frumusețe, are un aer boem și te face să crezi că vine dintr-o altă lume, una în care idealul frumuseții nu se leagă de însușirea sau respectarea unor criterii standard.

„Presiunea pe care o pune societatea pe ceea ce înseamnă frumusețea astăzi și pe ceea ce înseamnă tipar de frumusețe astăzi, este uriașă și este degradantă pentru o femeie. Când tu ai 20 de ani și îți faci niște injecții, nu e ok.”,a mărturisit Aida Economu.

Repere din alte ere

Pentru Aida Economu, frumusețea înseamnă naturalețe, înseamnă eleganță și nu în ultimul rând bun simț, nimic exagerat, nimic strident. Însă în vremurile noastre, prea puțini mai țin cont de toate aceste lucruri, marea majoritate alegând să se conformeze noilor reguli. Tocmai din acest motiv, oameni ca Aida devin rari și stingheri.

„Cumva nu mă simt neapărat la locul meu și nu dintr-o chestie de superioritate sau pentru că m-aș simți mai specială sau asa, ci pentru că reperele mele s-au instalat în alte părți. Am copilărit pe litoral , pe vremea aceea ospătarii erau numai bărbați, îmbrăcați la cămașa și papion, femeile seara erau toate în rochii, bărbații erau extrem de eleganți, cumva cred că lucruile astea și-au pus amprenta asupra mea”, a menționat aceasta.

Camera 409, etajul 4, cu vedere spre mare

Așa și-a petrecut Aida întreaga copilările. De dimineața până seara pe plajă sau ajutându-și părinții care aveau o cârciumă pe litoral, undeva în Eforie.

„Părinții mei sunt cârciumari și, pe lângă cârciuma pe care o au, când eram mică și până prin adolescență, au administrat un bar și anume barul de la Hotel Ancora, care nu mai există acum în Eforie, și locuiam verile acolo, până pe la vreo 14 ani am locuit acolo. Stăteam de dimineața până seara pe plajă și, mă rog îi mai ajutam pe ai mei la cârciumă. Ba împătuream șervețele, ba spălam vasele, ba debarasam. Cred că cine sunt astăzi are legătură cu ce am văzut atunci, cu ce s-a întâmplat atunci, cu reperele de atunci.”, mărturisește Aida.

Tot aici a descoperit și dragostea. Veșnic amorezată și dornică să împartă iubirea oamenilor din jurul ei, Aida povestește râzând cât de importantă este iubirea și cât de sănătos este să vrei să o dăruiești celor dragi.

„Am fost o persoană care s-a îndrăgostit foarte des de-a lungul vieții (râde) și cred că e sănătos, cred în iubire foarte tare. Prima dată m-am îndrăgostit când aveam vreo 5-6 ani de un prieten de-a lui taică-miu, conflicte oedipiene cât cuprinde (râde). Da, acela era mediul în care am crescut”, a mai spus aceasta.

Tot mediul a ajutat-o să-și descopere și să devolte latura artistică. Trăind într-un univers al spectacolului, Aida a încercat pentru început baletul, apoi a dat la teatru.

Debut neașteptat

La început de drum, Aida a avut norocul de a juca un rol figurativ în pelicula „Eu când vreau să fluier, fluier”, un film regizat de Florin Șerban, care a fost apreciat la nivel internațional. Cu toate acestea, în ciuda celor cinci secunde de apariție în film, Aida a devenit rapid cunoscută pentru interpretarea sa, reușind să devină din ce în ce mai vizibilă.

„Debutul meu în cinematografie, în anul I de facultate – Doamne, m-au luat și cu mașina de acasă! – (râde), a fost poezie. Am apărut cinci secunde în film, un film premiat la Berlin, „Eu când vreau să fluier, fluier”. Am făcut figurație specială acolo și este amuzant cum unii jurnaliști care scriu astăzi despre mine, pentru simplul fapt că apar într-un serial la TV, <<O știți, a făcut un rol magistral în „Eu când vreau să fluier, fluier”>> și am zis <<Stop! Nici despre Ada Condeescu nu s-a scris așa!>>”, a mai spus Aida.

Munca, sacrificiul, determinarea și dragostea pentru ceea ce face acestea sunt fundamentul carierei Adei Economu. Crede cu tărie că atunci când iubești ceea ce faci poți excela și poți deveni exemplu pentru cei din jurul tău. Cu toate acestea nu își dorește popularitatea, menționând că între titulatura de actriță și vedetă este o linie destul de fină, pe care nu ar vrea să o depășească, tocmai din cauza standardelor societății.

„Sunt extrem de îndrăgostită de ceea ce înseamnă cinematografie și acesta este motivul pentru care fac această meserie în continuare și nu m-am redirecționat către altceva, pentru că nu este o meserie ușoară, este o meserie destul de ingrată. Mă bucur că încă sunt percepută ca actrița din… și nu ca vedetă, și sper să rămână așa, pentru că vedeta implică un tip de comportament de societate, pe care eu nu sunt dispusă să-l am”, a mențonat Aida.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol