16 aprilie 2024, 16:14

ALBA IULIA. Centenarul Încoronării, un moment bornă în istoria României

La Alba Iulia, în perioada 13-16 octombrie 2022, are loc Centenarul Încoronării, suită de evenimente care evocă actul istoric prin care România Mare și-a afirmat suveranitatea.

Cu acest prilej, Catedrala Reîntregirii, unica biserică din țară construită special pentru un eveniment, își serbează și ea centenarul.

În 15 octombrie 1922, Regele Ferdinand I Întregitorul și Regina Maria au devenit primii suverani ai României Mari.

Prin încoronarea din 15 octombrie 1922 de la Alba Iulia, eveniment supranumit „Întabularea Transilvaniei pe România”, a fost consfinţit actul istoric de la 1 Decembrie 1918.

România a strălucit

Mihaela Simina, istoric specializat în relații internaționale, consideră că momentul Încoronării Regelui Ferdinand Întregitorul și Reginei Maria este unul deosebit de important în istoria României, un moment în care țara noastră a strălucit.

“Este un moment bornă în istoria României și este la capitolul de momente în care România a strălucit, este în cartea bună de istorie a  României, deci este un moment de bucurie. Poate ar trebui să ni-l asumăm mai mult și ar trebui să ne bucurăm  mai mult de acest moment, pentru că e un exemplu de lucru bun pe care putem să-l promovăm și de care putem să ne bucurăm. Deci, iată că avem acum foarte aproape de noi un moment care să ne facă să fim și mândri de istoria noastră“.

Istoricul Mihaela Simina a povestit, pentru ascultătorii Serviciului de noapte, situația în care era România, înainte de încoronare.

“Era un amestec, tocmai avusese loc un moment istoric semnificativ, Unirea din 1918, dar în același timp,  țara era într-o situație destul de dificilă, pentru că ne aflăm în perioadă postbelică, după Primul Război Mondial. Orice țară după un război are de reconstruit economic, social, din toate punctele de vedere. Deci,  situația pe de o parte arăta bine, pentru că tocmai marcasem un succes și ne îndeplinisem idealul național de atâta amar devreme. Pe de altă parte, aveam foarte mult de construit și de lucrat, deci situația era delicată din acest punct de vedere.  De altfel, Regina Maria amintea în momentul Unirii, că de acum încolo trebuie să punem foarte bine stâlpii, să construim noua țară.  Urma construcția, reconstrucția mai degrabă internă, care nu presupunea doar reconstrucția de după război, ci presupunea și integrarea noilor teritorii, pentru că acesta sigur a fost un prilej de mare bucurie, dar pe de altă parte a reprezentat și un efort enorm, o provocare de ordin administrativ, organizatoric, din toate punctele de de vedere, pentru că trebuia să împace acolo niște populații care până în momentul respectiv făcuseră parte din țări diferite“.

Momentele inedite ale Încoronării

Pe 15 octombrie 2022, zeci de mii de persoane, printre care reprezentanţi ai corpului diplomatic, trimişi speciali din mai multe ţări şi jurnalişti străini, au fost prezente atunci la Alba Iulia, la încoronarea ca suverani ai României Mari a Regelui Ferdinand şi Reginei Maria, ceremonie concepută ca un spectacol de neuitat.
Populaţia oraşului era atunci de doar 10.000 de locuitori, iar la încoronare au asistat peste 30.000 de persoane.

Încoronarea ar fi trebuit să aibă loc cu un an mai devreme, în 28 septembrie 1921, dată care corespundea zilei urcării pe tron a Regelui Ferdinand, dar acest lucru nu s-a concretizat din cauza certurilor dintre liderii partidelor politice.

“Ceremonia de încoronare ar fi trebuit să aibă loc în 1921, nu s-a putut atunci, din cauza unor disensiuni dintre partidele politice, astfel că a fost amânată pentru momentul octombrie 1922. A fost ales ca loc al încoronării Alba Iulia, care are o semnificație istorică din mai multe puncte de vedere: pe lângă faptul că recenta unire cu Transilvania de la 1 decembrie 1918  avusese loc acolo, face apel cel mai probabil și la prima unire din 1600,  realizată de Mihai Viteazul. Ceremonia în sine a început pe data de 15 octombrie. Regele Ferdinand  I și Regina Maria au sosit în Alba Iulia exact în ziua respectivă, în dimineața zilei de 15 octombrie, cu Trenul Regal. Regina Maria mărturisește , și acesta poate este un lucru mai inedit și mai neașteptat, că a fost nevoită să se pregătească, să se îmbrace pentru propria încoronare în tren, deci să se schimbe în tren. Pentru că nu au avut un loc de cazare, nu exista la acel moment în Alba Iulia un loc potrivit unde să fie cazați  regii și restul invitaților la ceremonie. La gară au fost așteptați de prim-ministrul Ionel Brătianu și de primarul orașului, iar apoi alaiul regal a plecat înspre catedrală într-o trăsură închisă cu patru cai”, povestește Mihaela Simina.

Ea explică și de ce Încoronarea Regelui Ferdinand I si a Reginei Maria a avut loc în fața catedralei și nu în interior.

“Ajunși la catedrală, sigur, au fost întâmpinați de o mulțime spectaculoasă de participanți care se bucurau sincer de momentul pe care îl trăiau. A avut loc slujba religioasă și aici este un moment de culise, așa, pentru că Biserica Catolică a refuzat să-l încoroneze pe Ferdinand în interiorul unei biserici ortodoxe. Ferdinand era de religie catolică și se confruntau cu această situație: cum facem pentru că aveam parte de acest refuz. Regina Maria a avut o reacție tipică de-a ei, mai în glumă, așa pasională cum o știm și a spus: ‘îmi vine să le dau cu religia în cap și să trec imediat la ortodoxie’. Sigur, a fost doar un spirit de glumă, doar o replică a  britanicii pasionale. Desigur că nu aceasta a fost soluția.  S-au consultat între ei și cu prințul Știrbei  au ajuns la concluzia că încoronarea efectivă, ceremonia s-ar putea desfășura în afara bisericii, să fie împăcată toată lumea sub pretextul că momentul ar trebui să fie împărtășit cu oamenii care erau acolo,  peste 30000 de oameni. Un număr foarte mare  de oameni care voiau să împărtășească acest moment, sigur e bine ca încoronarea să aibă loc în fața poporului și toată lumea a fost împăcată. În fața catedralei a fost amenajat un baldachin special pentru acest moment, iar după slujba care a avut loc în interiorul bisericii, cei doi regi au ieșit în fața catedralei. Toți oamenii s-au așezat în jurul baldachinului care era construit acolo și a avut loc propriu-zis ceremonia încoronării”.

Istoricul Mihaela Simina a subliniat că cele mai importante valori transmise de Regii României și de monarhie, sunt  unitatea și încrederea.

“Unitate ne-au  transmis din cel mai practic punct de vedere, pentru că au și unit teritoriile românești. Ne-au mai transmis, cred, încredere că la finalul luptei poți ieși și învingător. Și cred că poporul român avea nevoie de această doză de încredere. Apropo de generalul Berthelot,  el când a venit în România, asta a constatat prima oară, că românii nu au încredere în ei, că asta le lipsește în primul și în primul rând. Și la asta a lucrat cel mai mult și la Armată, spunându-le: viitorul este cum vreți voi să vi-l faceți”.

Video: Povestea regelui-soldat și a reginei-soră medicală , în emisiunea Serviciul de noapte cu Maria Țoghină, ediția din 10/11 octombrie 2022:


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol