26 aprilie 2024, 7:33

Alexandru Arșinel împlinește 80 de ani. „Dincolo de credinţa în Dumnezeu, cred că cel mai important e publicul.”

Alexandru Arşinel se numără printre artiştii Generaţiei de Aur, care continuă să facă România să râdă și după jumătate de secol de activitate. Astăzi, împlinește vârsta de 80 de ani, iar cu acest prilej va avea loc un spectacol aniversar.

Pe 6 iunie 2019, într-un spectacol public, colegii de breaslă dar și o mulțime de soliști consacrați, printre care Mirabela Dauer, Gabriel Dorobanțu, Sanda Ladoși, Luminița Anghel, Adrian Enache și Iuliana Marciuc, Eugen Cristea, Octavian Ursulescu ori Jolt Kerestely îl vor sărbători pe Arșinel în cadrul unei Gale a Excelenței în Teatrul de Revistă intitulată ”Și iată, c-au trecut 80 de ani”, conform libertatea.ro.

Maestrul Arșinel, apariție distinsă în cinematografia și teatrul românesc

Născut într-o localitate din Suceava pe care a făcut-o celebră în schechurile sale, Dolhasca, Alexandru Arșinel a avut o copilărie marcată de efectele celui de-al doilea Război Mondial, a trăit momente de sărăcie și foamete.

Alexandru Arşinel a încercat Facultatea de Construcţii de la Iaşi, dar nu a intrat. Încurajat mama sa, se prezintă la examenul de admitere la Facultatea de Teatru din București, iar în 1960 a fost ales să prezinte un spectacol televizat, care a fost și prima său contact cu domeniul. Alexandru Arşinel a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, din Bucureşti, în anul 1962.

O mare actriţă, Irina Răchiţeanu Şirianu, i-a deschis calea spre actorie, iar de-a lungul anilor a fost răsplătit cu numeroase premii, medalii, ordine pentru activitatea sa teatrală, cinematografică dar și pentru cea managerială. Mai mult decât atât, a fost ales Cetățean de Onoare al orașului Suceava și al comunei natale, Dolhasca, iar din 2014 Casa de Cultură din localitate îi poartă numele.

Jovial, cu o energie debordantă, talent, sensibilitate şi respect pentru public, actorul jucat în numeroase producții cinematografice și seriale TV şi a fost timp de 19 ani director al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”. În aproape 60 de ani de carieră, a fost protagonist în sute de spectacole de teatru, de divertisment și musicaluri și a lansat o serie de albume muzicale, pe scenele din țară și străinătate. De asemenea, una dintre cele mai importante cugetări ale lui Arșinel și principiul după care s-a ghidat este: „Dincolo de credinţa în Dumnezeu, cred că cel mai important e publicul.”

Alexandru Arşinel a format împreună cu marea actriţă Stela Popescu (1935-2017), începând din 1978, un cuplu artistic celebru atât în ţară, cât şi peste hotare, fiind vedetele incontestabile ale teatrului de revistă. În stagiunea 2008-2009, spectacolul „Aplauze, aplauze” a marcat împlinirea a 30 de ani de activitate a cuplului Stela Popescu – Alexandru Arşinel. Totodată, pentru activitatea lor, cei doi mari actori au fost răsplătiţi, în 2002, cu Premiul special al UNITER pentru teatrul de revistă.

FOTO cover wowbiz.ro