7 august 2020, 4:47

Alocațiile pentru copii se vor putea dubla într-un timp foarte scurt. Anunțul Ministrului Finanțelor

Guvernul va încerca dublarea alocațiilor pentru copii, într-un timp foarte scurt. Anunțul a fost făcut de Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, care a percizat și care vor fi condițiile în care majorarea va putea fi posibilă. Astfel, se preconizează o majorare între 15-20% de la 1 august, urmând ca o alta, mai substanțială, să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2021 și încă una anul viitor.

Suntem într-un context dificil, într-un context global economic îngrozitor. Eu nu cred că mai găsiţi o ţară în lume care să facă ce facem noi astăzi, să venim şi să spunem că vom creşte alocaţiile. Dar, în acelaşi timp, facem acest lucru, creştem alocaţiile şi dorim să le dublăm. Dar vom avea o creştere acum, la 1 august, vom avea una substanţială la 1 ianuarie şi încă una anul viitor. Vom încerca să le dublăm într-un timp foarte scurt. Ştiu că premierul a spus până în 20%, cred că în jurul acestei cifre ne vom stabili, acum cu 1 august, cred că între 15% şi 20%, acolo suntem”, a spus Cîţu, la B1TV, potrivit Agerpres.

Mai mult decât atât, Florin Cîțu a mai subliniat și faptul că acest proces este un efort enorm pentru bugetul de stat, deoarece acești bani puteau fi folosiți în domeniul investițiilor, pentru a putea crea o valoare adăugată, care să garanteze plata alocațiilor în viitor.

Oamenii trebuie să ştie că în acest proiect de lege vine şi creşterea din ianuarie şi anul viitor. Dar trebuie să înţeleagă că este un efort enorm pentru buget, pentru că aceştia sunt bani care ar fi putut să meargă la investiţii, investiţii care ar fi creat valoare adăugată şi ar fi putut garanta creşteri şi plata de alocaţii în viitor. Avem nevoie de creştere economică ca să putem să plătim în viitor alte alocaţii mai mari, pentru că, altfel, dacă stăm doar pe deficite, pe împrumuturi, nu vom ajunge nicăieri, a spus Florin Cîţu.

Sură Foto: playtech.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.