19 aprilie 2024, 22:45

Alpinistul Horia Colibășanu și coechipierii săi au ajuns în tabăra de bază a muntelui Kangchenjunga la 5.400 de metri

Alpinistul Horia Colibășanu și coechipierii săi, Marius Gane și Peter Hamor, au ajuns în tabăra de bază a muntelui Kangchenjunga la 5.400 de metri. Alpiniștii au reușit să ajungă în acest punct după un marș istovitor de 14 kilometri și aproape 1600 de metri diferență de nivel.

„A fost greu și pentru că am urcat cu 1000 de metri mai sus față de unde eram aclimatizați. Am ajuns destul de obosiți, s-a simțit altitudinea, dar am avut noroc că era tabăra pusă de bucătar. Suntem bine și am dormit un pic azi noapte” a transmis Horia Colibășanu prin telefonul-satelit, potrivit Radio România Actualități.

În următoarele zile, cei trei alpiniști se vor aclimatiza și apoi vor porni spre tabăra 1, pentru a începe expediția, ca de obicei, fără oxigen suplimentar și fără ajutor din partea șerpașilor. După ce vor finaliza echiparea rutei, vor aștepta fereastra de vreme bună pentru ascensiune, preconizată la mijlocul lunii mai.

Kangchenjunga, al treilea vârf ca înălțime de pe planetă (8.586 m.), reprezintă o provocare pentru alpinismul din România, fiind singurul munte de peste 8000 de metri neatins de români. Horia Colibășanu s-a întors pe Kangchenjunga la 10 ani de la prima încercare. În 2012, a renunțat la ascensiune cu 200 de metri înainte de vârf.

Statistic, Kangchenjunga este al doilea cel mai periculos munte din lume. Datele din 2021 indicau o rată a mortalității de 29,1 %. A păstrat până astăzi reputația de “vârf neatins”. Din respect pentru credințele localnicilor, niciun alpinist din primele două expediții reușite nu a pus piciorul pe cel mai înalt punct al muntelui sacru, oprindu-se cu câțiva metri înainte de cota maximă.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol