26 aprilie 2024, 12:41

Alte trei premii pentru un lungmetraj românesc

Un lungmetraj românesc cucerește premii la festivaluri importante.

„Câmp de maci”, regizat de Eugen Jebeleanu, a câştigat premiul pentru cel mai bun film în secţiunea Fest Focus a Festivalului Internaţional de la Belgrad, premiul pentru cel mai bun film queer oferit de festivalul Merlinka și cel mai important trofeu din secţiunea Talents la Festivalul D’A Film Barcelona.

Pelicula a avut premiera de-a 24-a ediţie a Festivalului Internaţional Tallinn Black Nights.  Filmul are în palmares cinci premii internaţionale, două dintre acestea fiind acordate pentru cea mai bună interpretare actorului Conrad Mericoffer (la Festivalul Internaţional de Film Gijón şi Festivalul Internaţional de Film de la Torino).

Aceste premii mă onorează şi vreau să mulţumesc întregii echipe cu care am lucrat la acest proiect minunat. Este foarte important pentru noi că filmul a fost prezentat în cinematografe şi la festivaluri, pentru că spune povestea unui tânăr jandarm homosexual din România de astăzi. Este o poveste pe care nu o vedem atât de des în cinematografia românească şi mă bucur enorm că aceste premii au venit chiar în preajma Zilei Internaţionale împotriva Homofobiei. Abia aştept şi întâlnirea cu publicul din România”, a transmis regizorul, conform news.ro.

Lungmetrajul prezintă  o zi din viaţa lui Cristi (Conrad Mericoffer), un tânăr jandarm din Bucureşti. În timpul unei vizite scurte a lui Hadi (Radouan Leflahi), bărbatul cu care are o relaţie la distanţă, Cristi şi colegii lui participă la o intervenţie într-un cinematograf din centru, unde o serie de protestatari sabotează proiecţia unui film LGBTQ+. În mijlocul scandalului din cinema, o relaţie pasageră din trecut cu un alt bărbat revine în prezent, ameninţându-i stabilitatea profesională şi personală.

sursa foto: cineuropa.org


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol