17 octombrie 2021, 19:58

Amazon va difuza serialul ”Stăpânul Inelelor”

„Game of Thrones” are un rival. Se numește ”Stăpânul Inelelor” și va fi în curând pe Amazon. O încercare grea – nu numai comparația cu serialul de la HBO, dar, probabil, și comparația permanent cu trilogia semnată de Peter Jackson.

Serialul „Stăpânul Inelelor”, inspirat din saga fantastică de J.R.R. Tolkien, va fi difuzat în toată lumea din 2 septembrie 2022, a anunţat Amazon, care speră astfel să rivalizeze cu „Game of Thrones”, scrie Variety.

Amazon, care a achiziţionat în 2017 drepturile de difuzare ale acestei producţii pentru o sumă estimată la 250 de milioane de dolari, a precizat într-un comunicat că „filmările primului sezon au fost terminate astăzi (luni) în Noua Zeelandă”.

Acţiunea, plasată în Pământul de Mijloc, va aduce în prim plan mai multe personaje emblematice ale trilogiei. Aventurile inedite au loc „într-o perioadă de pace relativă, cu mii de ani înainte de evenimentele din cărţile „Hobitul” şi „Stăpânul Inelelor” de J.R.R. Tolkien”, a adăugat Amazon Studios.

Primele imagini din serial

Episoadele din primul sezon vor fi difuzate săptămână de săptămână, a precizat grupul, care a publicat luni, pe reţelele de socializare, prima imagine din serial. În distribuţie apar Cynthia Addai-Robinson, cunoscută pentru rolul din serialul „Spartacus”, şi Robert Amarayo, care a jucat în „Game of Thrones”, devenit în opt sezoane un reper al genului fantasy.

Nu este prima mișcare uriașă a celor de la Amazon pe piața filmelor.  Gigantul american a achiziţionat la sfârşitul lunii mai, pentru 8,45 de milioane de dolari, studioul hollywoodian Metro-Goldwyn-Mayer, ceea ce i-a permis să-şi adauge în repertoriu filme clasice precum „James Bond”, „Rocky” sau „Tăcerea mieilor”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.