29 martie 2024, 14:52

Amenzi mai mari pentru cei care încalcă legea. Cât vor plăti cei care nu respectă regulile privind carantina

Românii care nu respectă ordonanțele militare impuse sub regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă sanitară vor primi amenzi usturătoare. O nouă ordonanță de urgență în acest sens a intrat în vigoare vineri, de la ora 00:00.

Potrivit Grupul de Comunicare Strategică, aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial al României , marţi și impune o majorare a amenzilor pentru cei care nu respectă regulile referitoare de cranatinare, potrivit Digi24. 

Amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare au crescut şi au următoarele valori: minim 2.000 lei şi maxim 20.000 lei, faţă de minim 100 şi maxim 5.000 de lei, cât erau până acum.

Pentru persoanele juridice, care nu respectă ordonanțele militare, amenda minimă a crescut de la 1.000 de lei, cât era până în prezent, la 10.000 de lei. Totodată, plafonul maxim al amenzii pentru persoanele juridice va rămâne la 70.000 de lei.

De asemenea, pe lângă sancțiunile deja cunoscute, au mai fost introduse alte câteva pedepse pentru cei care nu respectă prevederile legale:

  • confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţie;
  • interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;
  • suspendarea temporară a activităţii;
  • desfiinţarea unor lucrări;
  • refacerea unor amenajări.

Acestea vor fi aplicate în funcție de natura și gravitatea faptei.

Amezi record date de Poliție și Jandarmerie

Până în prezent, polițiștii au dat amenzi în valoare de 16.048.902 lei persoanelor care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației, anunță Grupul de Comunicare Strategică.

Mai mult decât atât, prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost mai fost întocmite 12 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat, în același interval de timp, 1.273 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină, potrivit Digi24.

Sursă Foto: Playtech.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol