20 aprilie 2024, 1:38

Amenzi mari pentru şoferii care parchează maşinile fără a lăsa un metru liber pentru pietoni

Șoferii care-și parchează mașinile pe trotuare fără a lăsa un metru liber pentru pietoni vor risca amenzi usturătoare, care ar putea ajunge până la câteva mii de lei, potrivit unei propuneri legislative adoptate tacit la Senat. Pentru a intra în vigoare, aceasta trebuie adoptată de Camera Deputaților, promulgată prin decret prezidențial și publicată în Monitorul Oficial.

Prin propunerea legislativă amintită, care are în vedere modificarea OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, este vizată introducerea unor amenzi de mii de lei pentru “nerespectarea interdicției privind ocuparea trotuarelor cu vehicule imobilizate, atunci când nu este asigurată lățimea minimă de cel puțin un metru a trotuarului lăsat la dispoziția pietonilor”.

Șoferii care vor încălca aceste reguli vor primi de la 9 la 20 de puncte-amendă și 6 puncte de penalizare. Rezultă că șoferii care nu vor lăsa un metru liber pentru pietoni ar putea primi acum o amendă cuprinsă între 1.305 lei și 2.900 de lei.

Inițiatorii proiectului consideră necesară luarea unor astfel de măsuri care să protejeze și să faciliteze accesul pietonilor pe trotuare, cu precădere în cazul părinților care au copii în cărucioare sau a persoanelor cu dizabilități.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol