5 iulie 2022, 8:31

Americanii nu-l mai vor pe Biden. Bine, nici cu Trump nu mai sunt de accord…

Şapte din 10 americani nu vor ca preşedintele SUA, Joe Biden, să candideze pentru un al doilea mandat, potrivit unui sondaj dat publicităţii vineri, conform căruia o treime dintre respondenţi consideră că liderul american este mult prea în vârstă.

Sondajul, realizat în comun de Centrul de Studii Politice al Universităţii Harvard şi de The Harris Poll, arată că Biden este văzut drept un lider prost de către 45% dintre cei care nu vor ca el să continue la Casa Albă după alegerile prezidenţiale din 2024.

Potrivit sondajului, Biden, în vârstă de 79 de ani, ar primi sprijinul a doar 30% dintre democraţi în alegerile primare din propriul partid politic, scrie Washington Times.

Nici Donald Trump nu stă mai bine

Nici predecesorul său, republicanul Donald Trump, în vârstă de 76 de ani, nu stă mai bine: 61% dintre respondenţi nu vor să-l vadă încă o dată în fruntea ţării, după mandatul pe care l-a avut între anii 2017-2021.

Circa 33% dintre cei care nu-l susţin cred că, dacă ar ajunge din nou la Casa Albă, Trump ar diviza ţara şi îl consideră vinovat de instigarea la asaltul asupra Capitoliului SUA, din 6 ianuarie 2021.

Acest sondaj a fost publicat în aceeaşi zi în care o altă cercetare similară a relevat că, în cazul în care ambii politicieni se vor prezenta din nou la scrutinul din 2024, ar rezulta practic o egalitate la urne.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol