16 aprilie 2024, 19:32

Ana Blandiana, pe lista propunerilor pentru Premiul Nobel pentru Literatură

Poeta Ana Blandiana a fost propusă pe listele nominalizărilor la Premiul Nobel pentru Literatură, pentru anul 2020. Inițiatorii sunt mai multe personalităţi marcante ale vieţii literar-culturale româneşti şi din diaspora, dar și Fundaţia „Doina Cornea”.

„Demersul nostru doreşte să repună în drepturi adevăratele valori – cu o mare vizibilitate internaţională în literatura mondială contemporană – şi prin aceasta să facă un act de dreptate extrem de necesar”, se arată în apelul publicat pe site-ul Fundaţiei, potrivit Adevărul. 

Anunţul a fost făcut în ziua în care publicista și dizidenta anticomunistă Doina Cornea ar fi împlinit vârsta de 91 de ani.

„Vă invităm să vă alăturaţi, prin semnătura dumneavoastră acestei acţiuni – fie că sunteţi persoane fizice, fie instituţii, organizaţii sau societăţi comerciale -, ţinând cont şi de expunerea de motive şi argumente pe care le vom enumera şi care au determinat acest demers. Această acţiune a noastră ar putea deveni un proiect de ţară, împărtăşit de cât mai mulţi iubitori ai culturii româneşti dar şi ai României”, este mesajul Fundaţiei.

Pe site-ul Fundaţiei „Doina Cornea” poate fi completat formularul de susţinere a candidaturii Anei Blandiana.

Printre principalele distincții ale poetei Ana Blandiana se numără:

  • Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, 1969;
  • Premiul pentru poezie al Academiei Române, 1970;
  • Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, 1982;
  • Premiul Internaţional „Gottfried von Herder“, Viena, 1982;
  • Premiul Naţional de Poezie, 1997;  Premiul „Opera Omnia“, 2001;
  • Premiul Internaţional „Vilenica“, 2002;
  • Premiul Internaţional „Camaiore“, 2005;
  • Premiul Special „Acerbi“, 2005;  Premiul „Poetul European al libertăţii“, 2016;
  • Premiul Canadian pentru Poezie „Griffin”, 2018, mai arată Adevărul. 

 

Sursă Foto: radioromaniacultural.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol