1 august 2022, 10:00

Analiză. Patru scenarii în care Rusia ar putea intra într-un conflict direct cu NATO. Sunt luate în considerare toate variantele, de la asasinate la bomba nucleară

Analiza de mai jos aparține Rand Corporation, un think tank fondat în urmă cu aproape 75 de ani cu scopul de cercetare și analiză pentru forțele armate ale Statelor Unite.

Potențialul ca Rusia să decidă să escaladeze războiul în curs de desfășurare din Ucraina prin atacarea unei ținte americane sau aliate reprezintă o preocupare semnificativă. Analiza de mai jos rezumă cele mai plauzibile căi care ar putea duce la o decizie a Rusiei de a ataca state membre NATO în timpul conflictului actual, descrie condițiile în care Moscova ar putea întreprinde astfel de acțiuni și prezintă modul în care acțiunile SUA și NATO – inclusiv asistența militară în curs de desfășurare pentru Ucraina – ar putea afecta probabilitatea fiecărei căi.

Potențialul unei noi escaladări a războiului în curs de desfășurare din Ucraina reprezintă o preocupare semnificativă. Deși o mare parte din această escaladare va fi cu siguranță îndreptată împotriva forțelor ucrainene și a civililor, escaladarea orizontală din partea Rusiei – adică actul de extindere a conflictului pentru a include și alți actori, în special Statele Unite și aliații săi din Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) – a devenit plauzibilă, dar nu inevitabilă.

Această perspectivă de escaladare orizontală este cea care pune poate cea mai acută dilemă pentru factorii de decizie politică din SUA, care încearcă să ajute Ucraina și, în același timp, să evite un război între marile puteri.

S-au identificat patru căi plauzibile de escaladare orizontală.

Pentru a dezvolta aceste căi în timp util, nu am efectuat noi cercetări, ci am apelat la expertiza RAND Corporation în politica externă rusă, capacitățile militare ruse și ucrainene, armatele SUA și NATO și dinamica descurajării și a escaladării.

Scenariul 0: Spirala de escaladare (care, posibil, a și început)

Cu o rapiditate și o severitate care a surprins majoritatea observatorilor, precum și conducerea rusă, Statele Unite și aliații săi au impus deja costuri enorme Rusiei, atât prin sancțiunile economice cuprinzătoare și restricțiile aferente, cât și prin volumul mare de sprijin militar care a fost și continuă să fie acordat Ucrainei. Până în momentul redactării acestui articol, Moscova nu a răspuns încă în mod direct și substanțial, chiar dacă aceste acțiuni au imixtionat Rusia și au dus la moartea multor soldați ruși. Există o serie de explicații posibile pentru această inacțiune. Preocuparea Kremlinului față de campania eșuată din Ucraina ar putea consuma lățimea de bandă limitată a liderilor de rang înalt – lățime de bandă care ar fi necesară pentru a planifica sau aproba un astfel de răspuns. Alternativ, este posibil ca liderii ruși să nu dorească să pornească un al doilea război cât timp încă nu și-au îndeplinit obiectivele în actualul conflict.

Cu toate acestea, este probabil ca represaliile rusești să vină la momentul potrivit. Deși un atac militar direct asupra statelor membre NATO este puțin probabil, Moscova ar putea întreprinde o varietate de acțiuni extrem de perturbatoare, cum ar fi atacuri cibernetice asupra infrastructurii critice, asasinarea unor personalități militare sau politice, sabotajul sau acțiuni secrete împotriva targeturilor care sprijină Ucraina. Kremlinul ar putea crede că întreprinderea unor astfel de acțiuni este necesară pentru a submina voința SUA și a Europei de a impune costuri Rusiei sau chiar că represaliile sunt necesare ca o chestiune de onoare națională. În funcție de pagubele pe care le provoacă acțiunile rusești, Statele Unite și aliații lor s-ar putea simți obligate să răspundă. O astfel de spirală escalatorie de tip „tit-for-tat” ar putea determina ambele părți să întreprindă acțiuni din ce în ce mai asertive, ceea ce ar putea duce, în cele din urmă, la o ciocnire cinetică.

 

Scenariul 1: Preîntâmpinarea unei presupuse intervenții NATO în Ucraina

Riscul cel mai acut al unei decizii rusești de a escalada direct la un atac cinetic asupra aliaților NATO ar rezulta din faptul că Moscova ar percepe că sunt iminente atacuri directe, pe scară largă, ale NATO asupra forțelor militare rusești din Ucraina. Astfel de percepții ar putea fi precedate de o implicare mai limitată a statelor membre NATO în conf lictul din Ucraina, sau de îmbunătățiri ale posturii de forță pe flancul estic. În astfel de circumstanțe, Moscova ar putea crede că nu are de ales decât să atenueze daunele pe care NATO le poate influența prin lovirea mai întâi a unor capacități cheie ale aliaților.

La acest risc se adaugă și faptul că încărcătura de rachete convenționale cu rază lungă de acțiune a Rusiei a fost redusă în mod semnificativ în războiul din Ucraina, ceea ce înseamnă că Moscova are mai puține capacități de a efectua lovituri convenționale asupra unor ținte cheie ale NATO în Europa.

Dacă Rusia se convinge că o intervenție NATO este iminentă, Kremlinul ar putea, prin urmare, fie să recurgă imediat la armele sale nucleare non-strategice (NSNW), fie să facă acest lucru mult mai devreme în conf lict decât ar fi făcut-o dacă capacitățile sale convenționale nu ar fi fost degradate în războiul din Ucraina. Deși decizia de a utiliza astfel de arme ar avea consecințe capitale, doctrina și pregătirea militară rusă au pregătit de mult timp utilizarea armelor nucleare fără focoase nucleare ca o capacitate de luptă.

Identificăm mai multe circumstanțe potențiale care ar putea determina Rusia să considere intrarea NATO în război ca fiind iminentă sau inevitabilă.

Circumstanțe

În primul rând, protestele publice împotriva crimelor de război rusești ar putea crea impresia unui impuls politic de a interveni. Brutalitatea campaniei Rusiei în Ucraina pare să continue, ceea ce, la rândul său, va spori și mai mult indignarea publică în țările NATO și va amplifica apelurile de a lua măsuri care să oprească măcelul. Având în vedere că izolarea economică și diplomatică a Rusiei se află deja la un nivel aproape maxim, este probabil că se vor intensifica apelurile în capitalele cheie ale NATO pentru acțiuni militare mai directe pentru a învinge Rusia sau pentru a o constrânge în alt mod să își oprească campania. Deși guvernele aliate ar putea recunoaște riscurile unor astfel de măsuri și ar putea refuza să le ia, protestele publice pe scară largă, în special dacă sunt susținute de actuali sau foști oficiali guvernamentali, ar putea implica riscuri de escaladare.

Rusia ar putea începe să se întrebe dacă guvernele aliate sunt pregătite să reziste la nesfârșit la aceste presiuni. În astfel de circumstanțe, Rusia ar putea deduce că o intervenție directă a NATO a devenit foarte probabilă sau chiar inevitabilă, indiferent de ceea ce spun declarațiile oficiale ale guvernelor NATO. Strategii militari ruși au studiat pe larg forma probabilă pe care ar urma să o ia un prim atac al NATO asupra forțelor rusești, iar un atac aerospațial pe scară largă asupra unor obiective militare cheie pare a fi scenariul care suscită cea mai consistentă îngrijorare. În cazul în care Rusia percepe o pregătire sporită sau o desfășurare avansată a mijloacelor de atac cu rază lungă de acțiune ale NATO, împreună cu presiuni politice intensificate în vederea unei intervenții, ar putea decide să atace prima capacitățile cheie ale aliaților. Escaladarea rusă ar putea începe prin efectuarea de atacuri cibernetice asupra comunicațiilor militare sau prin acțiuni reversibile de contra-spațiu (de exemplu, dezactivarea temporară a sateliților), ceea ce ar putea limita acțiunile ulterioare ale statelor membre NATO.

În al doilea rând, Moscova ar putea interpreta greșit eforturile actuale ale NATO de a spori capacitățile defensive ale alianței pe flancul său estic ca fiind forțe desfășurate pentru a permite un prim atac împotriva Rusiei. Deși chiar și mii de forțe terestre suplimentare desfășurate în Polonia, România sau în statele baltice este puțin probabil să aibă un astfel de efect în sine, alte capacități care ar permite lovituri mai adânci pe teritoriul rusesc ar putea face acest lucru. Capacitățile de atac cu rază lungă de acțiune ale NATO ar putea permite un atac de decapitare împotriva conducerii militare sau politice a Rusiei, crede Kremlinul. În cazul în care Rusia evaluează că astfel de capacități sunt desfășurate în apropierea granițelor sale, ar putea decide că un atac preventiv este necesar pentru a evita riscul ca un prim atac al NATO să lase Moscova fără capacitatea de a răspunde. În plus, după cum s-a menționat deja, epuizarea capacităților de atac convenționale rusești în războiul din Ucraina ar putea împinge Moscova să ia o astfel de decizie mai devreme decât ar fi făcut-o înainte de conf lict sau să utilizeze NSNW în răspunsul său.

În al treilea rând, având în vedere nivelurile ridicate de sprijin al SUA și al aliaților pentru Ucraina în timpul conf lictului și numărul tot mai mare de voluntari din țările membre NATO care luptă pentru Kiev, Rusia ar putea concluziona că NATO a intervenit deja efectiv în mod direct în conflict. Rusia ar putea considera prezența unor astfel de persoane, în special a celor cu pregătire sau experiență militară, ca fiind o dovadă că aliații NATO au decis să își trimită propriile forțe armate pentru a lupta în Ucraina. Livrările recente de sisteme de arme sofisticate către Kiev, inclusiv cele pe care Ucraina nu are un istoric de utilizare, ar putea determina Moscova să presupună că instructori NATO sau alți consilieri tehnici au însoțit echipamentul. În cazul în care astfel de acțiuni determină Rusia să creadă că NATO luptă deja în Ucraina, Moscova ar putea întreprinde operațiuni secrete împotriva unor ținte de pe teritoriul NATO pentru a semnala dorința sa de a răspunde la fel. În cazul în care astfel de operațiuni au dus la daune substanțiale sau au fost dezvăluite public, ar putea crea presiuni pentru ca aliații să riposteze.

Scopul oricărei lovituri rusești preventive ar fi, probabil, acela de a constrânge rapid NATO să nu întreprindă alte operațiuni militare. Având în vedere numărul mare de rachete ghidate cu precizie pe care le-a folosit până acum în războiul din Ucraina, Rusia este probabil și mai îngrijorată de modul în care s-ar descurca într-un conf lict prelungit cu NATO. Această preocupare ar putea crește riscurile de escaladare, punându-i pe liderii ruși în situația de a crede că trebuie să îngrozească NATO pentru a nu mai întreprinde acțiuni militare rapid la începutul unui potențial conf lict.

Calea 2: Interzicerea asistenței militare acordate Ucrainei de către aliații NATO

În cazul în care Moscova ajunge la concluzia că abilitatea sa de a-și atinge obiectivele de război este în pericol din cauza sprijinului pe care Statele Unite și alți membri NATO continuă să îl ofere Ucrainei, ar putea decide să ia măsuri pentru a întrerupe fiecare din această asistență. Există mai multe exemple istorice de state care au extins sfera geografică a conflictelor pentru a lovi liniile de aprovizionare ale inamicului.

Este puțin probabil ca Rusia să lovească liniile de aprovizionare din interiorul statelor membre NATO înainte de a încerca să intercepteze ajutorul în interiorul Ucrainei – o abordare pe care a început să o adopte în aprilie. Aceste condiții s-ar putea schimba dacă aliații NATO oferă Ucrainei capacități militare calitativ mai puternice sau, poate mai important, dacă Rusia suferă reculuri majore pe câmpul de luptă.

Capacitățile noi sau suplimentare pe care Rusia ar putea fi mai motivată să le interzică din cauza efectelor lor potențiale asupra conf lictului ar putea include sisteme de apărare aeriană cu rază medie sau lungă de acțiune și sisteme de lovituri de precizie cu rază lungă de acțiune. Dar și interzicerea formelor de asistență militară care au fost deja furnizate Ucrainei timp de săptămâni, luni sau ani de zile ar putea începe să pară imperativă dacă Rusia nu își poate atinge obiectivele în intervalul de timp dorit. Moscova ar fi mai probabil să interzică ajutorul militar în cazul în care se consideră că un contraatac sau o insurgență ucraineană este alimentată în mare măsură de asistența NATO.

Dacă Moscova percepe că întreruperea asistenței externe suplimentare acordate forțelor ucrainene este esențială și dacă eforturile Rusiei de a realiza acest lucru în interiorul Ucrainei se dovedesc nereușite, atunci Kremlinul ar putea decide să lovească ținte relevante de pe teritoriul NATO (cum ar fi depozitele de aprovizionare și aerodromurile care primesc livrările de ajutor), fie pentru a întrerupe f lowul de arme mai aproape de sursele lor, fie pentru a constrânge NATO să înceteze sau să limiteze această asistență. Este puțin probabil ca lovirea unei singure ținte să aibă un impact operațional semnificativ asupra liniilor de aprovizionare, astfel încât Rusia ar putea lovi ținte NATO care nu sunt direct legate de transferul de asistență ca modalitate de constrângere a aliaților să își reducă sprijinul.

Eforturile de interdicție ale Rusiei în cadrul statelor membre NATO nu trebuie să fie neapărat lovituri cu rachete; acestea ar putea implica, în schimb, activități cibernetice, secrete sau alte activități din zona gri, menite să întrerupă fluxul de material, reducând în același timp riscurile de escaladare. Se pare că Rusia a întreprins un astfel de efort relativ recent: Relatările din presă sugerează că agenții ruși au distrus în mod ascuns un depozit de arme din Republica Cehă în, probabil pentru a împiedica ca armele pe care le conținea să fie trimise în Ucraina.

Atacurile asupra instalațiilor statelor membre NATO ar conduce la consultări în temeiul articolului 5 și, cel puțin, ar declanșa probabil mobilizări și desfășurări suplimentare ale forțelor NATO. Astfel de atacuri ar putea genera, de asemenea, presiuni politice intense pentru represalii împotriva țintelor rusești, incluzând probabil acele active sau baze implicate în lansarea atacurilor, în special dacă personalul sau cetățenii NATO au fost uciși.

Atunci când se vor gândi la următoarea lor mișcare, factorii de decizie din SUA ar trebui să cântărească cerința de a consolida credibilitatea articolului 5 prin sublinierea hotărârii SUA de a răspunde la orice atac asupra teritoriului sau forțelor NATO, valoarea militară a continuării furnizării de provizii forțelor ucrainene și riscurile de escaladare a represaliilor directe împotriva Rusiei. O escaladare suplimentară ar putea avea loc în urma loviturilor de ripostă ale NATO din numeroase motive, inclusiv dacă loviturile sunt jenante în public pentru Kremlin, ceea ce ar putea stimula Rusia să își demonstreze propria hotărâre. În plus, loviturile ar putea distruge capacități pe care Rusia le consideră esențiale pentru apărarea sa împotriva altor atacuri NATO, declanșând acțiuni compensatorii care, în opinia Rusiei, ar echilibra balanța.

Calea 3: Instabilitatea internă din Rusia declanșează agresivitatea

O creștere dramatică a instabilității interne, economice și politice în Rusia ar putea, de asemenea, să determine Kremlinul să decidă să atace statele membre NATO. În mod crucial, liderii ruși văd protestele antiguvernamentale ca pe un element cheie al unei potențiale campanii susținute de Occident pentru răsturnarea regimului lor.

Potrivit strategilor ruși, mai multe alte componente ale unei astfel de campanii au loc: instabilitatea la periferia Rusiei, o acumulare a forțelor americane în apropierea granițelor rusești și războiul economic occidental.

În cele din urmă, spun acești strategi, această campanie ar culmina cu lovituri cinetice directe asupra patriei. Prin urmare, este mai probabil ca Moscova să vadă protestele de amploare care încep în contextul actual ca pe o dovadă a unei campanii occidentale coordonate pentru a răsturna guvernul rus.

În acest context, oficialii din Statele Unite sau din alte guverne NATO care vorbesc deschis despre posibila „eliminare fizică” a președintelui Putin, după cum a afirmat un ministru de externe al NATO, sau care subliniază perspectiva ca tulburările interne să detroneze actualul regim, ar putea spori percepția conducerii ruse că nemulțumirea populară este determinată de operațiunile de informații ale SUA sau ale aliaților și, prin urmare, constituie un atac non-chinetic asupra patriei.

 Kremlinul ar confunda probabil târziu securitatea regimului și securitatea țării.

Pentru a afecta în mod plauzibil calculul Kremlinului cu privire la escaladarea orizontală, instabilitatea ar trebui să crească semnificativ în dimensiune și în amploare, dincolo de protestele relativ mici împotriva războiului care au avut loc în primele săptămâni de război în marile orașe. Cu toate acestea, spre deosebire de războiul în sine, contracția economică dramatică care a rezultat din război ar putea fi scânteia pentru o astfel de agitație populară mai largă, odată ce durerea economică se va face simțită pe termen mediu și lung.

Protestele ar trebui probabil să ajungă la un punct în care să amenințe să depășească capacitatea guvernului rus de a le controla, înainte ca Moscova să ia în considerare posibilitatea de a întreprinde acțiuni în străinătate.

Deoarece guvernul rus ar vedea probabil protestele de această amploare ca pe un atac non-kinetic al NATO, acesta ar putea decide să lovească aliații NATO pentru a constrânge încetarea sprijinului extern pentru amenințarea internă. Este mai probabil ca răspunsurile rusești să înceapă cu atacuri non-chinetice (de exemplu, atacuri cibernetice împotriva unor ținte de infrastructură critică, cum ar fi rețelele electrice, centralele electrice sau sistemele cheie de informații sau de telecomunicații, inclusiv sateliții), într-un efort de a descuraja viitoarele agresiuni NATO percepute ca fiind cu costuri minime. În cazul în care aceste atacuri reușesc să perturbe în mod substanțial viața economică și politică a SUA sau a aliaților, Statele Unite sau alți aliați ar putea să se simtă obligați să răspundă la fel prin perturbarea unor sisteme similare din Rusia.

Astfel de atacuri, care ar agrava tensiunile existente în urma războiului, ar putea determina conducerea Rusiei să concluzioneze că a epuizat opțiunile non-cinetice pentru reducerea amenințărilor NATO la adresa supraviețuirii regimului și, prin urmare, să decidă să apeleze la atacuri cinetice.

Concluzie

Preocupările că războiul din Ucraina va escalada până la o confruntare Rusia-NATO sunt justificate. Invazia brutală a Kremlinului a stimulat alianța să înarmeze adversarul Moscovei și să impună costuri punitive Rusiei. Din perspectiva conducerii rusofone, teatrul în sine nu ar putea avea o importanță mai mare; Ucraina a fost considerată de mult timp o preocupare centrală de securitate națională. Căile de escaladare orizontală – adică o decizie deliberată a Rusiei de a ataca NATO – identificate în această Perspectivă sunt scenarii plauzibile pentru evoluția conflictului, în special în condițiile în care războiul (la momentul redactării acestui articol) se prelungește fără o victorie decisivă a Rusiei.

Cele patru scenarii prezintă diferite tipuri de riscuri. În prezent, vedem puține dovezi că declanșatorul scenariului 1 – convingerea Moscovei că o intervenție NATO este iminentă – este prezent, dar, dacă acest lucru se schimbă, ar fi plauzibilă o escaladare imediată către un atac rusesc. În schimb, este mai probabil ca escaladarea în celelalte căi să înceapă în mod non-cinetic și să evolueze printr-o dinamică în spirală până la o ciocnire cinetică.

Prima precondiție cheie pentru scenariul 2 este în mod clar prezentă, având în vedere cantitatea de asistență NATO în curs de desfășurare pentru Ucraina. Cu toate acestea, cea de-a doua precondiție, conform căreia Moscova ar avea un stimulent puternic pentru a ataca ținte NATO în scopuri de interdicție – faptul că asistența a început să întoarcă conflictul dramatic împotriva Rusiei – nu s-a materializat.

Scenariul 3 este în întregime condiționat de o evoluție – tulburări pe scară largă în Rusia – care nu a avut loc până în momentul redactării acestui document. Spirala descrisă în Scenariul 0 este în mod plauzibil deja în curs de desfășurare și, prin urmare, ar trebui să reprezinte o atenție imediată pentru factorii de decizie politică; cu toate acestea, ar trebui să fie posibil să se oprească dinamica escala-torie în continuare dacă se depun anumite eforturi, unele opțiuni posibile pe care le evidențiem mai jos.

Ce e de făcut?

Prin urmare, deși riscurile de escaladare care decurg din războiul din Ucraina sunt reale și semnificative, analiza precedentă contribuie la limitarea acestor preocupări: Un război Rusia-NATO este departe de a fi un rezultat inevitabil al actualului conflict. Factorii de decizie politică din SUA și aliații ar trebui să fie preocupați de căile specifice și de potențialele declanșatoare, dar nu trebuie să opereze sub ipoteza că fiecare acțiune va implica riscuri acute de escaladare.

Evaluarea noastră a acestor căi de escaladare evidențiază câteva considerații cheie pentru factorii de decizie politică din SUA:

  • – Continuați să semnalați faptul că Statele Unite și aliații din NATO nu au planuri de a intra direct în conf lict. Având în vedere eforturile în curs de desfășurare ale SUA și ale aliaților de a ajuta Ucraina și de a impune costuri Rusiei, astfel de semnale vor fi importante pentru a reduce posibilitatea unei interpretări și a unor calcule eronate din partea Rusiei. Această reținere intenționată ar putea fi comunicată atât direct, cât și prin declarații publice.
  • – Creșterea prezenței forțelor în est și concentrarea asupra capacităților care consolidează poziția defensivă a NATO fără a părea că ar permite un prim atac asupra Rusiei. Statele Unite, în special, ar trebui să analizeze cu atenție desfășurarea în avans a capacităților de atac aerian și naval cu rază lungă de acțiune care ar putea permite o lovitură de decapitare a liderilor ruși.
  • -Să analizeze cu atenție toate noile activități și desfășurări ale NATO în est pentru a evita crearea unei impresii false de pregătire pentru o acțiune ofensivă. Programarea în timp a noilor desfășurări ar putea fi un mijloc eficient de atenuare a acestui risc.
  • -Mențineți dispersate și secrete, ori de câte ori este posibil, locațiile din interiorul teritoriului NATO care sunt folosite pentru a transfera asistență militară sau pentru a oferi instruire Ucrainei. Dacă Moscova este convinsă că loviturile asupra unui număr relativ mic de ținte ar putea submina substanțial efortul de asistență, atunci este mai probabil să atace. În schimb, dacă ar fi nevoie de un număr mare de lovituri pentru a avea un impact operațional, iar țintele sunt dificil de identificat, un efort de interdicție cinetică rusesc ar fi mai puțin probabil.
  • -Păstrați disciplina mesajului că obiectivul NATO este încetarea conf lictului, nu sfârșitul regimului Putin. Declarațiile liderilor care fac apel direct la schimbarea regimului pot crește riscurile ca Krem-linul să considere escaladarea până la un conf lict direct împotriva NATO ca fiind necesară pentru supraviețuirea regimului.
  • – Recunoașteți pericolul ca mai mult de una dintre căile de escaladare descrise în această perspectivă să se producă în același timp. Deși fiecare cale este periculoasă în mod izolat, în cazul în care condițiile prealabile pentru escaladarea din mai multe căi apar simultan, presiunea escaladării ar putea fi mult mai semnificativă. Un blocaj prelungit în Ucraina ar putea, de asemenea, servi la creșterea acestei presiuni.
  • – Rămâneți vigilenți la faptul că o spirală de escaladare ar putea avea o evoluție lentă. Escaladarea ar putea începe treptat și în moduri necinetice, începând cu pași relativ mici. Nu este necesar să reprezinte un salt dintr-o dată la un nivel mai ridicat de violență.
  • – Anticipați posibilele acțiuni ale Rusiei și elaborați răspunsuri la acestea care sunt calculate în mod specific pentru a atinge obiectivele SUA fără a provoca o escaladare. Statele Unite și aliații săi ar putea fi motorul escaladării la fel de ușor ca și Rusia – adică, orice posibile spirale escaladatorii NATO-Rusia au la fel de multe șanse de a proveni din ceea ce fac Statele Unite și aliații săi din NATO, precum și din acțiunile Rusiei.

 

 

 

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol