1 mai 2024, 3:30

Anchetă la STB. De ce șoferii nu dau drumul la aerul condiționat în mijloacele de transport public

A revenit canicula în București și o dată cu ea și reclamațiile călătorilor la adresa STB, atuni când șoferii nu dau drumul la aerul condiționat.

Drept urmare, Nicușor Dan a cerut o anchetă internă întrucât nu este dorința sa sau a conducerii STB să se circule așa.

„Este posibil ca, din anumite motive, aerul condiţionat să fie în stare de funcţionare şi el să nu fie pornit. Nu este voinţa mea, a politicului sau a directorului STB să facă această economie„, a declarat Nicuşor Dan în vizita făcută luni la pasajul Doamna Ghica.

Primarul spune că majoritatea tramvaielor nu au aer condiționat, s-a încercat montarea acestei facilități pe tramvaiele vechi, însă au renunțat după ce mai multe tramvaie au luat foc din această cauză. Primarul spune că problema se va rezolva prin achiziționarea de noi autovehicule, scrie HotNews.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol