20 aprilie 2024, 3:27

André Rieu revine în România

André Rieu, celebrul violonist și compozitor care a făcut muzica clasică accesibilă milioanelor de oameni din întreaga lume și a transformat valsul într-o senzație internațională, revine la Cluj în cadrul turneului mondial al anului 2023, pentru a le oferi admiratorilor o nouă experiență muzicală de neuitat.

Alături de orchestra sa, maestrul André Rieu va urca pe scena BT-Arena din Cluj-Napoca, pe 3 martie 2023, iar concertul grandios va fi cu siguranță unul dintre cele mai importante evenimente concertistice ale anului 2023 din România.

Biletele vor fi puse în vânzare marți, 1 noiembrie 2022, începând cu ora 11:00 și vor fi disponibile exclusiv în rețeaua Eventim.ro.

Johann Strauss Orchestra

Concertele romantice și vesele ale lui André Rieu includ piese clasice emoționante, valsuri, muzică de film și operă, dar și melodii pop, interpretate alături de cea mai mare orchestră privată din lume, Johann Strauss Orchestra.

Toată lumea este binevenită la concertele mele. Ne deschidem inimile pentru public, iar publicul își deschide inimile pentru noi. În fiecare seară, în sălile de spectacole, eu și orchestra mea vedem oameni dansând și cântând pe culoar, entuziaști și fără griji. Împreună petrecem seri de neuitat. Când oamenii îmi scriu că au nevoie de două săptămâni pentru a-și reveni după concertele mele, devin cel mai fericit om din lume!”

Artistul a transmis salutări calde publicului din România prin intermediul mesajului video alăturat: https://fb.watch/grcLFbWzxN

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol