Site icon Editia de Dimineata

Ce fac acum vedetele muzicii anilor ’90. Poveştile neştiute ale celor mai iubite piese VIDEO

Foto mare (We Love Retro București 2018): iConcert

Mereu spun că muzica anilor ’90 a fost cea mai bună dintre cele cunoscute de mine. Sigur că sunt mulți care nu sunt de a acord cu asta, dar este în regulă. De fapt, probabil muzica cea mai bună ți se pare cea din adolescență și începutul maturității, pentru că atunci treci prin cele mai multe schimbări, mai ales de natură spirituală și emoțională.

Oricum, ascult zilnic muzica acelor ani și mai ales piesele din genul dance și celebrul euro-dance inventat chiar atunci. Iată aici un playlist:

Ce mai fac star-urile de atunci

Fiecare dintre cei care fac parte dintr-o anumită generație a fost fan al unei trupe, al unui cântăreț sau al unei soliste din anii ’90. Diversele curente muzicale s-au topit, pentru câțiva ani, într-un gen muzical ce exprima bucurie, nevoia de a te mișca pe ringul de dans și elimina corvoada înțelegerii versurilor. Unii spun că acea muzică a fost una superficială. Însă, după cum veți vedea din poveștile din partea a doua a acestui articol, artiștii de atunci nici nu-și propuneau să facă filosofie sau să schimbe oameni. Ei nu voiau decât dansatori cât mai mulți în fața DJ-ului și zâmbete pe fețele participanților la această bucurie colectivă.

Pentru fanii de atunci, iată ce-au mai făcut între timp unele dintre cele mai cunoscute trupe și unii dintre cei mai faimoși cântăreți solo, potrivit publicației Insider:

The Backstreet Boys

Foto: Mayconpolicarpo, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons

Rămâne una dintre trupele de băieți cel mai bine vândute din lume și, în ciuda faptului că au căzut în clasamente la sfârșitul anilor 2000, încă fac împreună muzică. Ultimul spectacol susținut împreună a fost în Las Vegas, în aprilie 2019.

În ianuarie 2019, The Backstreet Boys au lansat cel mai recent album, numit „DNA”, care a ajuns pe locul 1 în Billboard 200.


Sir Mix-A-Lot

Foto: New Millennium Music, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons

Până în iunie 2019, Sir Mix-a-Lot a găzduit o emisiune radio pe postul Hot 103.7 FM din Seattle. Cel mai mare succes al său – „Baby Got Back” – a fost readus în atenție de Nicki Minaj, care a folosit mostre în „Anaconda” în 2014, piesă care a ajuns pe locul 2 în topul HOT 100.

De asemenea, Sir Mix-A-Lot și-a pus vocea pe propriul personaj, într-un episod din sezonul 4 din „BoJack Horseman” (2017).


The Spice Girls

Foto: Frcm1988CC BY 2.0, via Wikimedia Commons

S-au despărțit în 2001 și s-au reunit puțin în 2008 și încă o dată în 2012, pentru Jocurile Olimpice de la Londra. Au încercat să se reunească din nou în 2016, dar singura reuniune a fost un site numit „Spice Girls – GEM”. În 2019, patru dintre cele cinci (minus Victoria Beckham, desigur) s-au reunit pentru un scurt turneu.

Mel C. a rămas în industria muzicală cu o carieră solo reușită și Victoria și-a făcut un nume în industria modei. În ceea ce o privește pe Mel B., CV-ul ei cuprinde „The X Factor”, „America’s Got Talent” și „Lip Sync Battle UK”. Geri Halliwell a devenit autoare de cărți pentru copii în 2007. Emma Bunton a continuat să lanseze muzică și a fost DJ la radio.

În iunie 2019, Paramount a anunțat că un film de animație cu toate cele cinci Spice Girls este în producție.


Vanilla Ice

Foto: Rick MarshallCC BY 2.0, via Wikimedia Commons

Are propria sa emisiune pe postul de televiziune DIY Network, în care urmărește renovarea unei case pe parcursul unui sezon întreg. „The Vanilla Ice Project” și-a încheiat al nouălea sezon în vara anului trecut. De asemenea, a fost concurent în sezonul 23 al emisiunii „Dancing with the Stars”, dar a fost eliminat în turul patru.

Cel mai recent album al rapper-ului a fost lansat în 2011 – „WTF – Wisdom, Tenacity & Focus”. O biografie despre el este în lucru, cu Dave Franco în rolul principal.


Jewel

Foto: Justin HiguchiCC BY 2.0, via Wikimedia Commons

A lansat în total 12 albume, cel mai recent fiind „Picking Up the Pieces” (2015). Tot în 2015, a scos cartea de memorii „Never Broken: Songs Are Only Half the Story”, în care a detaliat ascensiunea ei spre succes și i-a expus pe oamenii care au nedreptățit-o pe parcurs. Unul dintre aceștia a fost tatăl ei, Atz Kilcher, care apare în emsiunea „Alaska: ultima frontieră” de pe postul Discovery.

Jewel Kilcher a jucat în trei filme de televiziune produse de Hallmark: „Framed for Murder: A Fixer Upper Mystery”, „Concrete Evidence: A Fixer Upper Mystery”, „Deadly Deed: A Fixer Upper Mystery.”


Boyz II Men

Foto: John Mathew SmithCC BY-SA 2.0, via Wikimedia Commons

Grupul a lansat 13 albume de studio, cel mai recent în 2017. Spre deosebire de multe alte grupuri, continuă să facă turnee împreună și au chiar o reședință împreună în Las Vegas. Au colaborat cu Charlie Puth la albumul său din 2018, „Voicenotes”.

Au apărut în diferite emisiuni și seriale, printre care: „How I Met Your Mother”, „Grease: Live”, „Schooled” și „Dancing with the Stars”, unde Morris a concurat în sezonul 22.


MC Hammer

Foto: Brian SolisCC BY 2.0, via Wikimedia Commons

Succesul său internațional, „U Can’t Touch This”, l-a impus pe MC Hammer în cărțile de istorie a muzicii pentru totdeauna. Creșterea sa rapidă a fost pe măsura căderii, când și-a anunțat falimentul personal în 1996.

A scos zece albume de-a lungul carierei sale muzicale, dar în zilele noastre este mai cunoscut ca imagine a unor mărci decât ca rapper MC. A jucat în reclame pentru Starburst și Command Strips.


*NSYNC

Foto: Republicworld

Justin Timberlake a devenit un superstar cu cariera sa solo, precum și cu o carieră în actorie. Lance Bass a participat la mai multe emisiuni de televiziune, inclusiv „Dancing with the Stars” și a oficiat o nuntă în „Vanderpump Rules”. Joey Fatone a ajuns pe marele ecran cu un rol în „My Big Fat Greek Wedding 2” și a apărut la „Dancing with the Stars” și „The Masked Singer”.

JC Chasez și Chris Kirkpatrick nu au atins aceleași niveluri de succes ca vechii lor colegi de trupă, dar ambii sunt încă în industrie. Chasez a fost distribuit într-un turneu din America de Nord al musical-ului „Jesus Christ Superstar” și Kirkpatrick a oferit vocea unui rol în „Fairly OddParents”.

S-au reunit pe scenă pentru Premiile VMA în 2013 și apoi din nou în 2018, pentru ceremonia de la Hollywood Walk of Fame.

Poveștile neștiute ale hit-urilor

“Stars of ’90s Dance Pop. 29 Hitmakers Discuss Their Careers” este o carte scrisă de James Arena (citește recenzia), un rezultat al zecilor de interviuri pe care le-a realizat cu unele dintre cele mai cunoscute star-uri ale anilor ’90. Dincolo de întrebările privind motivele pentru care fiecare artist crede că a avut succes în acea epocă, autorul reușește să culeagă și unele povești care explică modul în care au apărut hit-urile care ne-au încântat atunci.

A fost o perioadă dificilă din punctul de vedere al business-ului de muzică. Erau mulți producători și fiecare dintre ei voia să-i întreacă pe ceilalți. Artiștii nu erau mereu tratați cu respectul cuvenit și nu erau plătiți mereu pe măsura performanțelor lor. Așa se face că unii artiști intervievați regretă anumiți ani din acea perioadă, iar alții se declară mulțumiți și recunosc că și acum cîștigă de pe urma succesului din anii ’90.


„Rhythm Is A Dancer” (Snap!)

„Melodiile sunt hipnotice și îi fac pe oameni să se simtă bine, ca un cântec de leagăn de care orice om este atras. Acea piesă este atât de deosebită încât nu a existat și nu va exista nicio altă melodie care să sune ca «Rhythm Is A Dancer». Pentru mine a fost o căsătorie perfectă dintre muzică și voce.”
(Thea Austin, Snap!)

„Am deschis concertul HBO al lui Michael Jackson în București. A fost incredibil de incitant să-l vezi pe Michael cântând – este ca o experiență în afara corpului. Mă întrebam: «Voi alerga pe aceeași scenă pe care a alergat el?» Știi? Uimitor! Să fim pe aceeași scenă, să cântăm melodia noastră și să vedem cum același public cântă «Rhythm Is a Dancer», cuvânt cu cuvânt, prima lor limbă nefiind engleza… Slavă Domnului că erau versuri ușoare. Aplauzele și emoția lor sunau ca un amestec de tunete, fulgere și bucurie.”
(Thea Austin, Snap!)


„Saturday Night” (Whigfield)

„În cele din urmă, cred că motivul pentru care melodia a devenit atât de reușită a fost faptul că era atât de diferită de orice altceva care exista atunci. A fost cam ca un cântec de leagăn captivant pentru copii, știi? Cred că, din punct de vedere psihologic, dacă le oferi oamenilor ceva simplu, cu un cârlig grozav, acel lucru rămâne în ei – chiar dacă nu le place melodia.”
(Sannie Carlson, Whigfield)


I’m Too Sexy (Right Said Fred)

„Cât despre acel mi minor pe care trebuia să-l cânt, nu aveam idee că aș putea cânta atât de jos până atunci. Versurile despre mine ca fiind model – ei bine, din nou, habar nu aveam ce fac. Am făcut melodia aproape secțiune cu secțiune. Nu mai făcusem așa ceva niciodată.”
(Fred și Richard Fairbrass, Right Said Fred)


„What Is Love” (Haddaway)

„Piesa este cu siguranță o binecuvântare și voi explica de ce: fără această melodie aș fi fost un artist local care ar fi avut o activitate minoră locală. Sau poate că aș fi studiat științe politice, făcând un fel de activitate judiciară. Ca să fiu realist, sunt extrem de recunoscător pentru piesa asta”.
(Nestor Haddaway)


„Mr. Vain” (Culture Beat)

„Compunerea unei piese dansante a fost ca și cum am fi compus orice alt tip de cântec. Te gândești la toba mare, care trebuie să se potrivească cu vibrația vocală. Te gândești la cinelele care scot în evidență ritmul cuvintelor care vor fi cântate. Te gândești la tema de sintetizator care va sublinia linia principală vocală – și totul ar trebui să vină într-un flux creativ constant.”
(Nosie Katzmann, compozitor)


„Be My Lover” (La Bouche)

„«Be My Lover» a fost un cântec cu versuri compuse de Melanie și de mine. Am fost la un concert în Germania, iar între seturi, îmi spune, uscându-se cu un prosop: «Deci, ce părere ai despre amestecul dintre util și plăcut?». Am răspuns că, din experiența mea, de obicei nu funcționează. Am continuat să facem spectacole și, când am intrat în studio, ea a spus ceva despre tot timpul pe care l-am petrecut împreună și că ar trebui să știu dacă vreau să fiu iubitul ei. Răspunsul meu a fost că am auzit ce spunea ea, dar trebuia să aflu mai multe despre ea. Ei bine, de aici a venit acea melodie.”
(Lane McCray, LaBouche)


„Hello Afrika” (Dr. Alban)

„Am creat ceva ce știam că va fi popular pe ringul de dans, precum și la radio. Și apoi, bineînțeles, am încercat să ne asigurăm că este cât se poate de captivant; totuși, a avut și acea influență africană. Nu am scos acea influență africană – am păstrat accentele, tobele africane în fundal și totul. Toate acestea împreună erau secretul.”
(Alban Nwapa, Dr. Alban)


„Sadeness” (Enigma)

„Am văzut filmul din 1986 – «În numele trandafirului» (cu Sean Connery), care a fost practic un film medieval de tip James Bond. Am fost fascinat de asta și aveam o mare dragoste pentru muzica corală. Timp de aproximativ doi ani, i-am sugerat lui Michael Crețu să facem ceva cu cântări gregoriene. Mereu se întreba cine va cumpăra această muzică (pentru că el studiase acea formă de muzică). Am auzit un ritm venind de la walkman-ul cuiva, în timp ce făceam un tur ghidat al unei mănăstiri și m-a lovit ideea că sound-ul ar putea funcționa pe acel ritm. M-am dus la un magazin universal și am cumpărat tot ce aveau la secțiunea gregoriană. Apoi am mers la el cu CD-urile și i-am cerut să pună un ritm cu tobe, ca un sunet de tipul Soul II Soul, și a început să se lege. Michael a început să aplice coarde. Știam că am reușit. Practic, peste noapte am terminat întreaga piesă «Sadeness».”
(Frank Peterson, producător Enigma)


Marta Wash

O poveste deosebită este cea a Marthei Wash, fostă componentă a trupei The Weather Girls (“It’s Raining Men”), care și-a înregistrat vocea pentru piesele “Gonna Make You Sweat” (C+C Music Factory) și “Ride on Time” (Black Box), dar care nu a fost creditată inițial pentru contribuția ei. Nici n-a apărut în clipuri, din cauză că era obeză, fiind înlocuită de fotomodele. În urma unui proces intentat de Martha, producătorii au fost obligați să-i ofere credit și, de atunci încolo, s-a schimbat legislația în muzica din SUA.

„Controversa a fost foarte nouă pentru mine și a trebuit doar să am încredere și energie pentru a parcurge procesul și interviurile. Avocatul meu, Steven Ames Brown, a argumentat cazurile cu atât de mult succes încât a devenit obligatoriu ca artiștii care cântă într-o înregistrare să fie creditați și prezentați în mod corespunzător. Acesta a fost cel mai bun lucru care a ieșit din întregul dezastru. Noua legislație nu a afectat doar muzica de dans, ci toată muzica.”
(Martha Wash)

Foto mare (We Love Retro București 2018): iConcert

Exit mobile version