19 aprilie 2024, 20:37

Antibiotice Iași a produs peste 15 milioane de pastile de iodură de potasiu într-o săptămână

Producătorul de medicamente generice Antibiotice Iași, singurul jucător important din sectorul farmaceutic controlat de statul român, a produs într-o săptămână peste 15 milioane de pastile de iodură de potasiu, adică jumătate din cantitatea contractată de stat, a precizat marți ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila.

Compania a început să producă în 8 martie iodură de potasiu, la solicitarea guvernului, care a comandat 30 de milioane de pastile.

Guvernul a analizează cele mai bune variante pentru ca aceste pastile să ajungă la populație, fiind luată în calcul distribuirea prin intermediul prefecturilor și inspectoratelor județene pentru situații de urgență către primării sau medicii de familie.

Decizia de a produce o cantitate mare de iodură de potasiu a fost luată după ce în țară s-a semnalat un interes ridicat de cumpărare a acestei substanțe, din cauza războiului din Ucraina, țară în care se află 5 centrale nucleare active și situl centralei de la Cernobîl, unde a avut loc accidentul grav din 1986.

Ministerul Sănătății a avertizat că iodura de potasiu nu trebuie utilizată în mod profilactic, deoarece poate provoca afecțiuni ale glandei tiroide.

Specialiștii subliniază că administrarea iodurii de potasiu va fi introdusă în cadrul măsurilor de răspuns timpuriu stabilite de către autoritățile competente. Medicii recomandă administrarea iodurii de potasiu la 2-8 ore de la expunerea la norul radioactiv şi consideră că până la 24 de ore de la expunere este încă benefică administrarea iodurii de potasiu.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol