25 aprilie 2024, 13:12

Antreprenori cu sau fără experiență uniți-vă! O nouă conferință destinată pasionaților de leadership

Pasionații de leadership și antreprenoriat au în acest sfârșit de săptămână,  ocazia de a afla cele mai bune povești, dar și câteva trucuri interesante, ale unor oameni cu experiență în domeiul afacerilor , participând la conferința „Antreprenorii Viitorlui”, organizată pe data de 5 octombrie, la Radisson Blue Hotel, București.

Acest eveniment este destinat tuturor celor care își doresc să își dezvolte în viitor propria afacere, antreprenorilor la început de drum, dar și seniorilor din mediul de afaceri, care vor să știe exact care sunt cele mai noi tendințe.

Invitații conferinței sunt antreprenori cu o experinență vastă în domeniul antreprenoriatului, care au lansat afaceri inovative, dar și consultanți gata să vină în ajutorul celor interesați, care doresc să își dezvolte starup-uri personale sau să ajute companiile antreprenoriale să se dezvolte și să valorifice toate oportunitățile locale și internaționale care apar.

Printre aceștia se numără și  Laurențiu Bănescu, Zăganu; Cristian Pitulice, Transilvania Train și GLOBE 365 Travel Boutique; Eugenia Bolboros, UniCredit Bank; Matei Psatta, TPS Engage; Cornel Amariei, Inventator; Adrian Cocan, Laptaria cu Caimac.

Conferința este alcătuită din trei sesiuni, care își propun să le ofere participanților o perspectivă nouă a ceea ce înseamnă principalele obiective pe care trebuie să le îndeplinească, pentru realizarea unei afaceri. Astfel, aceștia vor afla care sunt principalii pași în antreprenoriat, cum ar putea să găsească finanțare pentru proiectele lor, cum ar putea dezvolta strategii de marketing eficiente, dar și cum ar putea să își creeze o imagine de brand care ar putea fi ușor promovată în mediul online.

Pentru mai multe detalii și înscrieri accesați site-ul Antreprenorii Viitorlui aici.


Comentariile sunt oprite pentru acest articol