„Anul Nou care n-a fost”, regizat de Bogdan Mureşanu, a fost nominalizat la prestigioasele Premii ale Academiei Europene de Film (European Film Awards), cunoscute drept „Oscarurile Europei”.
Câştigătorii vor fi anunțați pe 7 decembrie, în cadrul ceremoniei care vor avea loc în Lucerne, Elveţia, în urma voturilor celor 5000 de membri ai Academiei Europene de Film.
Premiile Academiei Europene de Film reprezintă una dintre cele mai înalte recunoaşteri în cinematografia europeană, aducând în lumina reflectoarelor cele mai valoroase şi inovatoare producţii din Europa.
„Pentru mine este o realizare la care nu aş fi sperat vreodată, iar pentru cinematografia românească cred că este o veste bună, în sensul în care orice prezenţă la acest nivel ne poate încuraja să continuăm explorarea unor noi teritorii. În cazul de faţă, „Anul Nou care n-a fost” este un film special, o „întâlnire” între gusturile publicului şi cele ale unor critici de specialitate. Cred că este bine pentru ambele părţi că există astfel de filme şi că ajung să fie propuse pentru nişte distincţii atât de importante precum Descoperirea Europeană a anului 2024. Desigur, voi avea emoţii pe data de 7 decembrie, dar oricum ar fi, ce ni s-a întâmplat cu acest film este un cadou nesperat. Şi sunt recunoscător fiecărui spectator care şi-a făcut timp să îl vadă, cât şi, iată!, fiecărui critic de film din comitetul de selecţie care l-a propus pentru acest premiu.”, spune regizorul Bogdan Mureşanu, potrivit news.ro.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol