19 aprilie 2024, 22:37

Anunțul surprinzător al lui Ed Sheeran, în cadrul unui concert: “Vă iubesc şi aici punem punct. Ne vedem peste câţiva ani”

Celebrul cântăreț, Ed Sheeran a făcut un anunț care a șocat audiența, în cadrul unui concert susținut marți la Ipswich. Acesta a menționat faptul că se va retrage pentru o perioadă de pe scenă, anunță Mediafax.

Încă de la lansarea turneului „Divide, din martie 2017, peste nouă milioane de persoane au ajuns la concertele sale. Însă, la finalul celui de-al 260-lea spectacol din turneu, Sheeran a spus mulţimii: “Vă iubesc şi aici punem punct în Ipswich. Acesta este ultimul meu concert pentru, probabil, 18 luni”, mai menționează sursa citată anterior.

”Ne vedem peste câţiva ani”, a spus muzicianul în timp ce părăsea scena, potrivit Mediafax.

Anunțul surprinzător al artistului vine în contextul în care, în urmă cu mai bine de două săptămâni, înainte ca Sheeran să fie citat în instanță pe motiv că ar fi plagiat melodia ”Thinking Out Loud”, folosind mai multe acorduri din piesa lui Marvin Gay din 1973, ”Let’s Get It On”.

Mai mult, se pare că reprezentanții companiei Structured Asset Sales care deţine o parte din drepturile pentru muzica lui Gay (ca şi pentru compoziţii de James Brown şi David Bowie), îi cere artistului britanic daune în valoare de 100 de milioane de dolari, mai anunță Mediafax.

Ed Sheeran nu mai poate primi nici banii cuveniți pentru piesa ”Shape of You”, în urmă ce acesta a fost acuzat de de muzicianul Sam Chokri că i-a folosit compoziţia. Acuzatorul susține că refrenul bine cunoscute melodii este copiat flagrant după piesa sa „Oh Why, din 2015, care la acel moment reprezenta doar un demo trimis echipei lui Sheeran, în vederea stabilirii unei colaborări.

În acest caz, Înalta Curte din Anglia a programat o audiere în anul 2020.

Sursă Foto: usmagazine.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol