4 mai 2024, 23:50

Aplicația InfoCons, pentru o vacanță de vară fără probleme

Asociația InfoCons – Organizație pentru Protecția Consumatorilor anunță lansarea unei aplicații utile în timpul vacanței de vară, oferindu-le utilizatorilor acces direct la informații în timp real cu privire la timpii de așteptare în punctele de trecere rutieră a frontierei pentru intrarea și ieșirea din România.

Prin intermediul Aplicației InfoCons, consumatorii au acces la informații actualizate cu privire la aglomerarea și fluxul de trafic în punctele de frontieră, permițându-le astfel să-și planifice călătoria într-un mod mai eficient și să evite întârzierile neașteptate.

Utilizatorii pot economisi timp prețios și pot beneficia de o experiență de călătorie mai plăcută în perioada vacanței de vară. Astfel , fie că se întorc în România sau, deopotrivă, pleacă în altă țară , Aplicația InfoCons este un real ajutor pentru consumatori.

Regăsită în secțiunea SOS a Aplicației, această facilitate oferă consumatorilor ajutor în timp real, furnizându-le lista completă a punctelor de trecere a frontierei din România precum și o hartă, împreună cu informații despre timpul pe care îl vor petrece la ieșirea și intrarea în țară.

De asemenea, unica aplicație, independentă și transparentă îi sprijină pe consumatori cu toate numerele de urgență la nivel local, național și internațional în cazul în care aceștia întâmpină probleme cu:

  • unitățile de cazare
  • agențiile de turism
  • produsele pe care le consumă etc

Aplicația InfoCons are în secțiunea SOS numerele pentru:

  • Urgențe – în cazul în care te afli într-o situație de criză
  • Protecția Consumatorilor dacă întâmpini probleme cu produsele și serviciile achiziționate
  • Autoritatea Națională Sanitară și pentru Siguranța Alimentelor în cazul în care te confrunți cu probleme legate de alimente
  • Primărie
  • Poliția Locală
  • Direcția Sanitar Veterinară
  • Direcția de Sănătate Publică

Aplicația InfoCons este disponibilă pentru orice sistem de operare IOS, Android și Huawei.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol