19 aprilie 2024, 22:00

Aplicație culturală pentru smartphone, inovația evenimentului Zilele Atelierelor Deschise

În fiecare week-end al lunii septembrie are loc câte o sesiune a evenimentului Zilele Atelierelor Deschise București, dedicat artei, care va avea invitați 50 de artiști cu specializările: sculptură, pictură grafică, ceramică, sticlă, metal și textile.

Anul acesta, Zilele Atelierelor Deschise se vor desfășura odată cu Festivalul George Enescu, participanți acestuia din urmă având posibilitatea de a participa și la un alt tip de manifestare culturală. Noutatea acestei ediții din cadrul secțiunii Bucureștiul Creativ, constă în faptul că vor fi deschise concomitent ateliere din mai multe domenii artistice: pictură, sculptură, grafică, ceramică, sticlă, metal, tapiserie.

Aplicație smartphone pentru cultură

Ca o inovație în România, a apărut aplicația Ateliere de Arta Deschise, bilingva RO-EN. Acesta vine în ajutorul oricărei persoane care dorește să fie ghidat în cele mai importante ateliere de creație ale artiștilor vizuali profesioniști din București și județul Ilfov, informează Ateliere.net.

Conținutul aplicației este afișat în timp real din pagina Ateliere.Net, prezentând profilurile artiștilor și majoritatea contactelor personale ale acestora, iar speranța dezvoltatorilor este cea de a genera mai mult interes pentru cultură din partea oamenilor și chiar participarea la expozițiile organizate în cadrul galeriilor de artă.

 

Week-end-ul acesta, printre cei 50 artiști invitați se regăsesc: Adrian Pîrvu (sculptură), Alexandru Căzănaru (sculptură), Alin Florin Carpen (sculptură), Ana Asavei Pietraru (pictură), Ana Zoe Pop (sculptură), Anca Vintilă Dragu (ceramică), Andrei Marina (sculptură, grafică) , Andrei Romocean (pictură), Carmen Paraschivescu (grafică), Carmen Rasovszky (pictură, grafică), Casia Csehi (grafică), Cătălin Geană (sculptură), Catalin Hrimiuc (sticlă), Cătălin Oancea (sculptură, metal).

Mai multe informații despre expoziții și despre locații găsiți pe site-ul oficial Ateliere.net.

[Sursă imagine: Ateliere.net]


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol